Primul transfer important din această vară în fotbalul românesc a fost anunțat oficial joi. Mihai Popa, portarul celor de la FC Voluntari a lăsat SuperLiga pentru Serie A.

Mihai PopaFoto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

Mihai Popa, prezentat oficial de italienii de la Torino

Unul dintre cei mai buni portari din prima ligă, Mihai Popa, va evolua în Italia la Torino începând cu data de 1 iulie, conform stie-ului oficial al clubului.

În vârstă de 22 de ani, Popa a fost format de Academia Gheorghe Hagi și a mai evoluat la Astra Giurgiu și la Rapid București, înainte să ajungă la FC Voluntari.

Pentru ilfoveni a evoluat în 77 de partide în ultimele două sezoane.

Mihai Popa are și opt prezențe la naționala U21 și una la U23 și a făcut parte din lotul României la Olimpiada de la Tokio din 2020.

Portarul va avea de așteptat până să își întâlnească noii colegi, fiind convocat de selecționerul Emil Săndoi pentru Campionatul European Under 21.

Conform Transfermarkt, Mihai Popa este cotat la 1 milion de euro.