FCSB a avut ultimii ani probleme în găsirea unui stadion pe care să joace meciurile considerate pe teren propriu, iar gruparea bucureșteană va fi nevoită să părăsească din nou Arena Națională în luna iulie.

Stadionul Arcul de TriumfFoto: Inquam Photos / Cosmin Enache

FCSB va evolua pe arena Arcul de Triumf, la fel ca rivala Dinamo

Echipa antrenată de Elias Charalambous a trebuit să găsească o altă variantă, după ce Arena Națională va găzdui concertele formațiilor Guns’N Roses (16 iulie) și Depeche Mode (26 iulie).

Deși patronul Gigi Becali anunțase ca primă variantă stadionul din Târgoviște, oficialii FCSB au trimis către FRF și UEFA o altă arenă.

Conform GSP, FCSB va evolua în startul sezonului din SuperLigă și în turul al doilea preliminar al Conference League pe stadionul Arcul de Triumf, unde rivala Dinamo și-a disputat meciurile de acasă în această primăvară.

În același timp, vicecampioana României nu a renunțat nici la ideea de a evolua pe noul stadion Steaua, pentru care se vor face în continuare toate demersurile necesare.

Arena Națională urmează să fie indisponibilă pentru meciurile de fotbal în perioada 15 iulie – 15 august.