Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat că Radu Petrescu se va afla la centru la meciul dintre Farul Constanța și FCSB, dispută care ar putea stabili noua campioană a României la fotbal.

Radu PetrescuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Radu Petrescu va arbitra meciul dintre Farul și FCSB din SuperLiga

Petrescu va fi ajutat de asistenții Mircea Grigoriu şi Mihai Marica.

De asemenea, în camera VAR se vor afla Ovidiu Haţegan şi Marius Badea, iar rezervă va fi Marian Barbu, transmite News.ro.

Partida dintre Farul și FCSB va avea loc duminică, de la ora 21:00, și va fi LiveBlog pe HotNews.ro și în direct pe canalele Digisport, Orange Sport și Prima Sport.

Duelul face parte din etapa a noua din play-off-ul SuperLigii României la fotbal.

Calculele din lupta pentru titlul de campioană din SuperLiga

În acest moment, cu doar două etape înainte de finalul play-off-ului Farul și FCSB sunt despărțite de un singur punct.

Dacă Farul și FCSB remizează

În acest caz, deznodământul este mutat pentru ultima etapă. Farul va cuceri titlul dacă o învinge pe CFR la Cluj. De asemenea, Hagi este campion și dacă remizează cu echipa lui Dan Petrescu, dar cu condiția ca FCSB să nu câștige cu Rapid în ultima rundă din play-off.

Dacă Farul și FCSB remizează

O remiză de la Ovidiu trimite dramatismul în ultima rundă. Dacă FCSB câștigă cu Rapid, iar Farul pierde cu CFR Cluj atunci formația bucureșteană este noua campioană a României. De asemenea, dacă Farul remizează cu CFR, iar FCSB se impune cu Rapid, atunci tot gruparea bucureșteană va fi campioană în SuperLiga.

Victorie FCSB pe terenul Farului

În cazul în care FCSB ar câștiga meciul de pe terenul Farului, atunci gruparea bucureșteană va fi campioană dacă în ultima etapă va obține măcar același rezultat ca Farul.

Spre exemplu: Farul pierde cu CFR în ultima etapă, iar FCSB pierde cu Rapid, atunci FCSB este campioana României. Farul remiză / FCSB remiză - FCSB campioană. De asemenea: Farul victorie / FCSB victorie - FCSB noua campioană din SuperLiga.

Victorie Farul cu FCSB

Este singura variantă care nu mai lasă loc de discuții. Farul va fi noua campioană a României dacă o învinge pe FCSB. Orice calcule pentru ultima etapă nu vor mai conta.

SuperLiga, clasament play-off

1. Farul Constanța 47p

2. FCSB 46p

3. CFR Cluj 39p

4. Universitatea Craiova 37p

5. Rapid București 35p

6. Sepsi Sfântu Gheorghe 26p

Au mai rămas de disputat în play-off-ul din SuperLiga

Etapa 9

Sepsi - CFR Cluj

Farul - FCSB

Rapid - U Craiova

Etapa 10

CFR Cluj - Farul

FCSB - Rapid

U Craiova - Sepsi.