Farul Constanța a scăpat victoria printre degete în deplasarea de la Sfântu Gheorghe. Formația antrenată de Gică Hagi a remizat cu Sepsi (1-1) în cadrul etapei cu numărul 6 din play-off. Covăsnenii au egalat în ultimele minute ale partidei.

Sepsi Sfântu Gheorghe o încurcă pe Farul Constanța cu un gol în minutul 90
După ce a învins-o pe CFR Cluj în etapa precedentă (1-0), Farul nu a reușit să se impună în deplasarea de la Sfântu Gheorghe.
Liderul din SuperLiga a dictat ritmul în jocul contra finalistei din Cupa României și chiar a nimerit bara în repriza secundă prin Adrian Mazilu.
În cele din urmă, oaspeții au deschis scorul în minutul 73, când Borza s-a aflat la capătul unei centrări și a reluat în poarta lui Niczuly.
Constănțenii puteau să își majoreze avantajul pe final, dar portarul gazdelor a avut câteva intervenții importante.
Golul a venit la poarta lui Aioani. Bălașa a avut o degajare incredibilă, mingea a ajuns în careul advers la Ștefănescu, iar jucătorul gazdelor a trimis mingea în plasă în minutul 90 al partidei.
Clasament play-off SuperLiga
1 Farul Constanța 43p
2 CFR Cluj 38p
3 FCSB 37p
4 Universitatea Craiova 35p
5 Rapid București 31p
6 Sepsi Sfântu Gheorghe 25p