Apele din Giulești sunt extrem de tulburi după ce echipa a ajuns la șase meciuri fără victorie. După partida cu Universitatea Craiova, suporterii Rapidului au solicitat demisia antrenorului Adrian Mutu.

Adrian MutuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Adrian Mutu și Daniel Niculae, susținuți pe termen lung de acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu

Deși și-a atins obiectivul de a se califica în play-off, Rapid este singura echipă care nu a reușit încă victoria.

Partida pierdută cu Universitatea Craiova a inflamat spiritele, galeria a scandat demisia, iar liderul suporterilor rapidiști a declarat că antrenorul și președintele trebuie să își asume rezultatele.

La două zile de la incidente, conducerea Rapidului a oferit o primă reacție, iar acționarul Victor Angelescu a anunțat că atât Mutu, cât și Daniel Niculae, au în continuare susținerea conducerii.

„Am hotărât împreună cu domnul Șucu să susținem actuala conducere a echipei. Am văzut opinia liderilor galeriei, e părerea lor, dar noi îi sprijinim pe Adrian Mutu și pe Daniel Niculae.

Nu e vorba de un sprijin doar pentru următoarele etape, ci pe termen lung. Adrian Mutu știe că suntem alături de el. Nu se pune problema înlocuirii sale, nu am luat nicio secundă în calcul acest lucru. Este valabil și în cazul lui Daniel Niculae.

Echipa trebuie să se concentreze pe meciul cu FCSB, avem nevoie de o victorie în fața suporterilor noștri. Trebuie să demonstrăm că merităm să fim în play-off”, - a declarat Victor Angelescu, pentru Prosport.

Pentru Rapid urmează derbiul cu FCSB disputat pe Giulești, duminică de la ora 20:30, în etapa a cincea a play-off-ului SuperLigii.