​CFR Cluj nu a reușit decât o remiză duminică seară pe terenul Universității Craiova (1-1), iar Dan Petrescu nu a fost deloc încântat de evoluția elevilor săi.

Dan PetrescuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

>>> Dan Petrescu, mesaj cu privire la viitorul său pe banca CFR-ului

CFR Cluj rămâne la două puncte în spatele Farului

Cu destul de mulți jucători indisponibili, CFR Cluj nu a arătat deloc bine în duelul cu Universitatea Craiova, în ciuda faptului că a marcat prima.

Campioana României nu a contat aproape deloc în atac, iar singurul moment de sclipire l-a reprezentat chiar golul înscris de Cvek.

La finalul partidei cu numărul 700 în calitate de antrenor, Dan Petrescu a tras niște concluzii, dar a aruncat și câteva săgeți către arbitraj.

„A fost un meci foarte greu, știam că așa va fi, știam că echipa nu va fi bine. Dacă-mi spuneai înainte că facem egal, eram mulțumit, dar după ce conduci 1-0... Nu știu ce echipă va mai scoate punct aici, cred că niciuna. Ei au jucători pe bancă, jucătorii de la noi de pe bancă n-au nici CV, nici n-au intrat bine.

Am căzut imediat după ce am dat gol, iar cei care au intrat n-au adus nimic în plus, poate doar Hoban, prin experiența lui.

Liniile sunt cum vrei noi în România. Maglica a dat gol, l-a anulat (n.r. cu Rapid), aici l-au validat. Așa e în România, tragem liniile să nu fie bine pentru CFR.” - a spus „Bursucul”, potrivit Digi Sport.

Clasament play-off SuperLiga

1 Farul Constanța 36p

2 CFR Cluj 34p

3 FCSB 30p

4 Universitatea Craiova 29p

5 Rapid București 28p

6 Sepsi OSK 21p