Rapid București a suferit primul eșec pe teren propriu din acest sezon al SuperLigii (1-2), FC U Craiova 1948 reușind să se impună pentru a doua oară la rând în Giulești.

Adrian MutuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Golul rapid marcat de Bauza le-a îngreunat meciul giuleștenilor

FC U Craiova 1948 a obținut un succes foarte important în lupta pentru un loc de play-off și s-a apropiat la 3 puncte de locul 6, ocupat de Sepsi OSK.

Bauza a marcat cel mai rapid gol din această ediție de campionat (42 de secunde), iar Adrian Mutu este de părere că acel gol i-a destabilizat pe elevii săi.

„A fost un meci dificil, o seară ciudată pentru noi, am primit gol în secunda 45 și asta ne-a turnat plumb în picioare. Ne-a luat minute bune să ne revenim. Am încercat să egalăm, am atacat, din păcate nu ne-a ieșit tot timpul.

N-a fost seara noastră, au fost câțiva jucători care n-au fost într-o seară bună și s-a văzut. Mental, se schimbă meciul, mai ales când ai temerea că nu ai câștigat în fața adversarului în ultimul timp.

Probabil, dacă reușeam să înscriem mai devreme, cine știe care ar fi fost rezultatul. Ne-au dat gol foarte repede și bineînțeles că intervine teama de a nu greși, de a primi mingea, mai ales în fața suporterilor noștri, care aveau pretenția să câștigăm meciul.” - a spus Adi Mutu pentru Digi Sport.