CS Mioveni leagă două victorii consecutive după venirea lui Nicolae Dică. Argeșenii au învins în deplasare UTA, scor 2-1, o contracandidată la retrogradare.

Nicolae DicaFoto: Kieran Cleeves / AP / Profimedia

UTA – CS Mioveni 1-2, în etapa a 23-a a SuperLigii

Pe un teren greu, dar care a rezistat mai bine decât cel de pe Cluj Arena, CS Mioveni a început meciul în posesie și a dominat la toate capitolele formația antrenată de Laszlo Balint.

Benchaib a deschis scorul în minutul 9, cu un șut de la marginea careului și tot el a majorat avantajul oaspeților în minutul 44, după o lovitură de la 11 metri acordată pentru faultul lui Hoxhallari asupra lui Sno.

UTA nu a reușit în repriza secundă decât să reducă din diferență, marcând în minutul 81 prin Milosevic, cu un șut puternic din interiorul careului.

După acest rezultat, CS Mioveni rămâne ultima clasată cu 15 puncte, iar UTA, doar un loc mai sus, cu 20 de puncte acumulate.

Etapa a 23-a a SuperLigii

U Cluj vs Rapid 0-0

UTA vs CS Mioveni 1-2

Petrolul vs Chindia / Sâmbătă 17:00

Universitatea Craiova vs Hermannstadt / Sâmbătă 20:00

FC Argeș vs FC Botoșani / Duminică 13:30

Sepsi vs U Craiova 1948 / Duminică 16:00

FCSB vs Farul / Duminică 19:00

FC Voluntari vs CFR Cluj / Luni 20:00