În vara anului 2022, Dani Coman a demisionat din funcția de președinte al celor de la Hermannstadt, însă la câteva luni distanță acesta a revenit la formația nou promovată.

Jucătorii echipei HermannstadtFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Dani Coman a revenit la Hermannstadt

Dani Coman lansase în luna august un apel către autoritățile locale din Sibiu pentru a veni în sprijinul echipei, care traversa o perioadă nefastă din punct de vedere financiar.

Cum nu a primit niciun răspuns favoritabil, Dani Coman a renunțat la funcția de președinte, însă a revenit asupra deciziei câteva luni mai târziu.

Miercuri, cei de la Hermannstadt au anunțat prin intermediul paginii de Facebook revenirea lui Dani Coman la cârma clubului sibian.

„Bine ați (re)venit, domnule președinte! Dani Coman, președintele executiv A.F.C.Hermannstadt, este #oficial unul dintre noi! Acest OM & PROFESIONIST nu mai are nevoie de nici o prezentare.

Putem spune că a înfăptuit foarte mult bine pentru fotbalul sibian. Mai putem completa că astăzi suntem fericiți!

Revenim pe FCH Tv cu primul interviu acordat de domnul președinte la reluarea mandatului. Sibiul are fotbal și are iar un conducător pe măsură.” - se arată în comunicatul oficial al clubului.

Până să se întoarcă la Hermannstadt, Dani Coman a primit numeroase oferte din SuperLiga, fiind dorit la CFR Cluj, Universitatea Cluj sau chiar FC Voluntari.

A ales să revină la Hermannstadt într-un moment dificil, echipa fiind deja depunctată cu 9 puncte din cauza unor datorii mai vechi.