CFR Cluj a fost aproape să se despartă de ghanezul Emmanuel Yeboah, dar mutarea la Slavia Praga a picat în cele din urmă. Acum, campioana se poate despărți de Claudiu Petrila.

Claudiu Petrila, în tricoul celor de la CFR ClujFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Claudiu Petrila, dorit insistent de Augsburg

Augsburg nu are deloc o situație bună în Bundesliga. După 15 etape ocupă locul al 14-lea în clasament, cu numai 15 puncte, iar conducătorii vor neapărat să întărească echipa pentru a scăpa de grija retrogradării.

Deși inițial a fost interesată de Andrei Cordea, patronul FCSB Gigi Becali nu a fost de acord cu suma propusă de nemți.

Astfel, aceștia s-au orientat către Claudiu Petrila, jucătorul în vârstă de 22 de ani de la CFR Cluj, considerat unul dintre cei mai buni tineri din SuperLigă.

Discuțiile dintre cele două cluburi sunt avansate, iar Augsburg a făcut o ofertă de 3 milioane de euro. CFR solicită însă 5 milioane de euro și 20% dintr-un viitor transfer, scrie Prosport.

Patronul Neluțu Varga ar fi însă dispus să renunțe la internaționalul de tineret pentru aproximativ 4 milioane de euro.

Echipa lui Dan Petrescu debutează în SuperLigă luni, de la ora 20:00, în deplasarea de la Farul Constanța.