Echipelor românești le merge bine cu adversari din Ungaria. După Rapid și Universitatea Cluj, a venit rândul Universității Craiova să se impună în primul meci al stagiului de pregătire din Turcia.

Eugen NeagoeFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Universitatea Craiova învinge Keskemeti, la debutul lui Eugen Neagoe

În primul meci cu noul antrenor Eugen Neagoe pe bancă, Universitatea Craiova a învins cu scorul de 3-1 ocupanta locului 2 din campionatul Ungariei, Kecskemeti.

Scorul a fost deschis de Ante Roguljic în minutul 48 din lovitură de la 11 metri, iar un minut mai târziu, Hadaro a egalat din lovitură liberă. Raul Silva în minutul 54 și Rivaldinho în minutul 89 au adus victoria oltenilor.

Alexandru Crețu și Andrei Ivan au ieșit accidentați

În prima repriză, Alexandru Crețu și Andrei Ivan au părăsit terenul accidentați, ambii cu probleme la gleznă. Un alt jucător indisponibil, Ștefan Baiaram, a fost operat marți și va lipsi de la antrenamente între 4 și 6 săptămâni.

Universitatea Craiova va mai disputa două partide amicale în cantonamentul din Turcia, ambele pe 15 ianuarie, cu Slask Wroclaw (Polonia) și Partizan Belgrad (Serbia).

Tot marți, Rapid București și Universitatea Cluj s-au impus în stagiile de pregătire din Turcia împotriva adversarilor din țara vecină.