Rapid București a câștigat și cel de-al doilea meci amical programat în cantonamentul din Antalya, în fața maghiarilor de la Kecskemeti, scor 3-1.

Adrian MutuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Rapid, victorie în amicalul din Antalya cu Kecskemeti

Formația antrenată de Adi Mutu nu a avut mai problemele cu echipa clasată pe locul 2 în campionatul Ungariei și a câștigat duelul cu scorul de 3-1.

Chiar dacă maghiarii au deschis primii scorul prin Katona (min 28), giuleștenii au întors rezultatul și au punctat de 3 ori prin Alexandru Ioniță (min 49), Luckassen (min 50) și Crepulja (min 61).

Rapidiștii au fost vizitați în cantonament și de fostul mare jucător din Giulești și actalul selecționer al naționalei sub 20 de ani, Daniel Pancu.

Este al doilea succes consecutiv pentru Rapid, care a învins și formația turcă Sariyer Spor (3-2) în primul amical din Antalya.

Sigma Olomuc este următorul adversar al giuleștenilor din Turcia, iar meciul este programat pe data de 13 ianuarie.