Adus gratis în martie 2022 la echipa sub 19 ani a CFR-ului, Emmanuel Yeboah a impresionat rapid și va pleca în Cehia la Slavia Praga pe o sumă importantă.

Emmanuel Yeboah, in tricoul lui CFR ClujFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Emmanuel Yeboah va pleca la Slavia Praga

În vârstă de doar 19 ani, ghanezul Emmanuel Yeboah a impresionat sub comanda lui Dan Petrescu și a fost unul dintre titularii incontestabili ai „Bursucului” în actualul sezon.

Atacantul clujenilor a strâns nu mai puțin de 29 de apariții în actuala stagiune pentru campioana României. Yeboah a marcat de 3 ori și a oferit două pase decisive pentru CFR Cluj, iar evoluțiile sale au impresionat peste hotare.

Conform GSP, Slavia Praga și CFR Cluj au ajuns la un acord privind transferul lui Emmanuel Yeboah, iar suma de transfer va ajunge la două milioane de euro.

Cele două formații s-au întâlnit în dubla din grupele UEFA Conference League, iar atunci cehii l-au remarcat pe tânărul fotbalist din Ghana.

Cu toate că oficialii ardelenilor au negat mutarea în finalul anului 2022, se pare că în cele din urmă campioana României a dat curs ofertei și îl va ceda pe Yeboah în Cehia.