​FC Botoșani l-a transferat pe fotbalistul Cătălin Golofca (32 de ani), liber de contract după ce se despărțise de Sepsi Sfântu Gheorghe. Acesta revine în Moldova după o pauză de 3 ani.

Flavius StoicanFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Cătălin Golofca revine la FC Botoșani

Este pentru a treia oară când Golofca va juca pentru Botoșani, după experiențele din 2016-2017 și 2017-2019, între care o scurtă perioadă s-a aflat la FCSB.

A mai evoluat pentru Rapid CFR Suceava, Sepsi Sfântu Gheorghe și CFR Cluj, alături de care a câștigat două titluri de campion al României.

FC Botoșani s-a despărțit de Mateus Santos și Franco Mussis

În aceeași zi, echipa antrenată de Flavius Stoican a anunțat despărțirea de brazilianul Mateus Santos, sosit în 2021 și de argentinianul Franco Mussis, ajuns la Botoșani în această vară.