Mirel Rădoi și-a dat demisia din funcția de antrenor principal al Universității Craiova, după eliminarea din Cupa României. La declarațiile de după meci, acesta l-a vizat pe președintele Sorin Cârțu.

Sorin CartuFoto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Sorin Cârțu, surprins de declarațiile lui Rădoi

Fostul mare atacant al Craiovei a reacționat și s-a declarat surprins de atitudinea lui Mirel Rădoi.

„Nu știu ce se întâmplă, eu sunt surprins de treaba asta și de tot. Sunt surprins de atitudinea lui, mă refer la modul în care a vorbit și decizia pe care a luat-o. Ce a vorbit este total aberant, încearcă să atace oamenii care au fost cu el, în special pe mine.

L-am susținut, l-am adus la echipa asta, dar nu doar eu l-am adus. L-a adus domnul Rotaru și la sugestia mea, după aceea ne-am consultat și acum ataci în felul acesta, când nu îți iese ție ce vrei. Vrei să înlături atenția de la eșecul ăsta, pentru că și-a ratat obiectivul de Cupă, încearcă să aducă argumente neadevărate.

Îmi spune că de ce am spus că FC U merita victoria, iar eu recunosc că pe ce a jucat în repriza a doua merita să câștige, cu golurile pe care le-au dat. Noi de ce nu am revenit, așa cum au dat ei două goluri și noi puteam să dăm două și să facem măcar un egal, nu este mare lucru.

A fost o acuză, eu nu am voie să îmi dau cu părerea? Trebuie să mă cenzureze antrenorul? Sunt președintele clubului și mi-am spus un punct de vedere vizavi de dezamăgirea pe care a produs-o echipa”, a declarat Sorin Cârțu, pentru Fanatik.

Antrenorul favorit să preia Universitatea Craiova

Pentru ultimele meciuri până la pauza de iarnă, Corneliu Papură s-ar putea ocupa de pregătirea Universității Craiova. Apropiat al patronului Mihai Rotaru, Papură a antrenat echipa craioveană de fiecare dată când s-a apelat la ajutorul său.