Juan Antonio Samaranch, fost presedinte al Comitetului International Olimpic intre 1980 si 2001, a incetat din viata, in cursul zilei de miercuri, la varsta de 89 de ani. Samaranch a murit in spitalul privat "Quiron" din Barcelona, acolo unde fusese internat de urgenta pentru probleme cardiace, informeaza AS.

Conform medicilor, fostul oficial al CIO a incetat din viata din cauza unor probleme de insuficienta coronariana acuta, toate eforturile facute pentru salvarea acestuia fiind in zadar.

"In jurul orei 13:15 (nr. miercuri) a fost consemnat decesul lui Juan Antonio Samaranch. Cel mai important lider al sportului din istoria Spaniei s-a stins inconjurat de familiei", se precizeaza in cotidianul spaniol AS.

In varsta de 89 de ani, Samaranch a avut mai multe probleme de sanatate in ultima perioada, ultima internare avand loc in octombrie 2009, dupa ce s-a simtit rau intr-o deplasare la Monaco.

In anul 2007, fostul presedinte al CIO a avut mari probleme cardiace, in timp ce in 2001 a fost diagnosticat cu oboseala cronica imediat dupa ce a lasat presedintia Comitetului International Olimpic.

Dupa ce a parasit cea mai inalta functie din olimpismul mondial (in 2001), Samaranch a fost numit presedinte de onoare al forului olimpic.

Trupul neinsufletit al lui Samaranch va fi depus, joi, ora 10, in Palau de la Generalitat din Barcelona, dupa care cei interesati isi vor putea lua la revedere de la fostul oficial in Catedrala din Barcelona. In cursul serii, corpul va fi incinerat doar in prezenta familiei.