Pentru cei care dețin o experiență în a analiza snookerul, este relativ ușor de concluzionat că talentul lui Judd Trump îl poate duce departe. Însă, odată cu multele atuuri și așteptări, presiunea se dovedea greu de gestionat. Preformanțele Asului din pachet la Crucible nu atinseseră nivelul așteptat, în sezoanele precedente, la startul ediției 2019.

Judd TrumpFoto: worldsnooker.com

În plus, în primul tur de atunci, Thepchaya Un-Nooh a avut o șansă mare de a-l elimina pe Trump, inclusiv în jocul decisiv al acelei partide (anterior, tailandezul condusese la finalul primei sesiuni cu 6 – 3). Englezul a supraviețuit provocării, iar ceea ce a urmat, a devenit înfricoșător, pentru orice oponent. Absolut nimeni nu i-a putut rezista lui Judd în drumul către primul său trofeul de campion mondial.

Se pare că, în sfârșit, calmul și răbdarea i-au acoperit prestațiile unui jucător spectaculos. Iată, că, până la urmă, Trump a reușit să transforme spectacolul într-o eficiență uluitoare. Englezul încearcă să-și ofere mai mult timp între lovituri, beneficiind de suficientă încredere pentru a reuși aproape orice execuție.

Atributele respective sunt demonstrate de evoluția noului numărului 1 mondial la Campionatul Internațional, turneul disputat la Daqing. Având vedere că în prima competiție a sezonului, Mastersul de la Riga oferă un format scurt (în care nici măcar finala nu trece de sistemul cel mai bun din 9 jocuri, primul la 5), Campionatul Internațional reprezintă primul turneu cu adevărat notabil, din anul competițional 2019-2020.

Campionul mondial în exercițiu nu a întâmpinat nicio problemă pe tot parcursul competiției, ajundecându-și-o astăzi după finala împotriva lui Shaun Murphy, compatriotul său, cu 10 – 3. Anterior, Trump l-a depășit și pe Mark Selby în semifinale, cu scorul de 9 – 4. Pe parcursul ultimului act, jucătorul de 30 de ani a reușit și două break-uri peste 100 de puncte.

Conform bbc.com, profitând și de faptul că Ronnie O`Sullivan nu va evolua la majoritatea turneelor, Trump a preluat poziția de lider mondial, în urma triumfului de pe teriotoriul chinez. Rampa către istorie, pare să cunoască un nou capitol și totul a plecat de la primul succes suprem.

Vom vedea dacă Judd își va păstra forma până spre final de sezon, atunci când va avea misiunea de a fi primul campion mondial care își apără cea dintâi coroană snookeristică obținută în carieră. Ronnie, Higgins, Selby, Steva Davis sau Hendry au eșuat în tentativa respectivă. Se va schimba oare povestea în 2020?