Prezent de șase ori în finala Campionatului Mondial de Snooker (fără să triumfe vreodată), Jimmy White este unul din personajele care dă culoare acestui sport. Ajuns la 56 de ani, Jimmy joacă în continuare din plăcere, iar în ceea ce privește CM de la Crucible (aflat în desfășurare) acesta îl vede ridicând trofeul pe Ronnie O'Sullivan.

Jimmy WhiteFoto: Eurosport

*Interviu acordat în exclusivitate pentru Eurosport și retransmis HotNews.ro.

INTERVIEVAT: Jimmy White, de șase ori prezent în finala Campionatului Mondial de Snooker și expert Eurosport.

SUBIECT: Jimmy White vorbește despre cariera sa în snooker, Campionatul Mondial aflat în desfășurare la Sheffield și colaborarea cu Eurosport într-un interviu exclusiv acordat Eurosport.

Ești una dintre legendele snookerului. Ai aproape 56 de ani dar încă joci și ești fericit să o faci. Ce te face să continui?

Sunt unul dintre acei jucători care nu au avut parte de antrenori, ci am început să joc la o vârstă foarte fragedă. Sportul mă fascinează și lucrând cu Eurosport în ultimii doi ani am urmărit mai mult snooker decât în întreaga carieră. Când ai oameni ca Ronnie O’Sullivan jucând, acest lucru îți oferă o mare plăcere să îi urmărești și inspirație să continui să joci. Pe lângă asta, încă pot câștiga. Nu sunt la fel de constant precum eram în trecut, dar încă pot câștiga meciuri. Am învins doi jucători din top 16 în acest an, așa că îmi face plăcere să joc. Cât timp îmi va face plăcere, voi mai juca.

Cum ai început?

Tatăl meu m-a dus într-un club de snooker, cu mese mari de snooker și am devenit fascinat. Am jucat ore în șir.

Cum a evoluat snookerul de la începuturile tale ca jucător?

În anii 80, snookerul a fost foarte popular în Regatul Unit. Aveam numai patru canale și era foarte popular. Apoi ne-am extins în China și în Europa, la Paris, cu Eurosport. Sportul este acum în cea mai bună stare în care a fost vreodată. Dacă ești un jucător bun, poți deveni milionar în trei ani. Este o viață grozavă, cu multă călătorie. Jucătorii au acum atât de multe turnee la dispoziție încât pot alege pe care să le joace ca să fie în formă pentru cele mari. Ronnie O’Sullivan nu se ducea la unul dintre turneele din China în prima parte a sezonului. Mark Selby nu mergea niciodată în Gibraltar. Au acum suficiente turnee încât să se păstreze pentru cele pe care vor să le câștige.

Ce ai schimba în snooker?

Nu aș schimba nimic. Cred că Barry Hearn a făcut o treabă fantastică. Acum 7-8 ani, când Barry a preluat frâiele, snookerul era atât de liniștit încât am mers la o emisiune numită „Sunt o celebritate, scoate-mă de aici” în junglă. Sunt mulțumit să spun că după acel an, snooker-ul a început să devină tot mai bun.

Este mai greu să devii jucător profesionist acum decât în trecut?

Este mai greu din cauză că există atât de mulți jucători buni. Ai parte de facilități grozave. Chiar dacă competiția este mai acerbă, există DVD-uri, antrenori profesioniști. Există multe turnee mici la care te poți obișnui cu condițiile. Mă aștept să apară câțiva jucători buni din Europa.

Ai ajuns în 6 finale de Campionat Mondial, dar nu ai reușit să câștigi vreuna. Ce simți din acest punct de vedere?

Snooker-ul te face să călătorești în lume și să întâlnești oameni fantastici. Să ajungi în finala Campionatului Mondial o dată este o realizare. Să ajungi de 6 ori... Am câștigat 10 turnee pe puncte, 58 de turnee invitaționale. Campionatul Mondial îmi lipsește, însă nu mi-am spus ultimul cuvânt, așa că va trebui să mă întrebați din nou când mă voi retrage din activitate.

Pe cine aștepți să se lupte în fazele finale ale turneului din acest an?

Ar trebui să ne așteptăm ca favoriții să fie Ronnie O’Sullivan, John Higgins, Neil Robertson, Mark Allen sau Mark Williams. Va fi nevoie de câțiva jucători grozavi pentru a-i învinge.

Dintre aceștia, cine crezi că va ridica trofeul în final?

Ronnie O’Sullivan. Nu cred că joacă nimeni la fel de bine ca și el în acest moment.

Lucrezi cu Eurosport de doi ani deja. Cum îți place acest lucru? Te vezi continuând această colaborare și în viitor?

Da, iubesc să fac asta. Când Ronnie O’Sullivan iese din turneu, vine să stea cu mine. Sper să nu-l văd în acest turneu, dar ne simțim foarte bine cu Eurosport.

S-ar putea să te intereseze și:

CM Snooker: Stuart Bingham (favorit 12) părăsește competiția de la Crucible (Rezultatele și programul zilei)