In octombrie 2016, Bucurestiul va fi gazda Campionatului European de snooker, competitie care va avea la start 128 de jucatori. Informatia a fost confirmata de Adrian Thiess, cel care i-a adus in Romania pe Ronnie O'Sullivan si Stuart Bingham.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Pot sa va confirm informatiile ca vom avea un turneu de cinci stele, un turneu unde va participa crema snookerului. E o onoare pentru mine si pentru noi, cei care organizam acest eveniment, sa avem 128 de jucatori la Bucuresti. Asa cum bine stiti si voi, Ronnie O'Sullivan a fost primul jucator care si-a anuntat prezenta la Campionatul European de la anul din Bucuresti" - Adrian Thiess, citat de gsp.ro.

Competitia va avea loc in perioada 3-9 octombrie 2016, turneul final european urmand sa fie transmis de 14 televiziuni. La eveniment ar putea lua parte nume mari precum Ronnie O'Sullivan, Stuart Bingham, Shaun Murphy, Judd Trump, Mark Williams sau Mark Selby.

Ce trebuie sa ofere Bucurestiul

Capitala este obligata sa aiba 12 mese unde sa se dispute confruntarile.

Cum se va juca

Pana in faza optimilor se va juca dupa sistemul "primul la 4", in sferturi "primul la 5", in semifinale "primul la 6", iar finala va fi dupa sistemul "cel mai bun din 19".