La doar 17 ani, Amanda Anisimova (51 WTA) este în sferturi la Roland Garros și se va duela pentru un loc în penultimul act cu Simona Halep, campioana en-titre. Americanca de origine rusă a declarat, într-o conferință de presă, că este nerăbdătoare să joace împotriva numărului 3 WTA, precizând că nu are nicio presiune și speră să joace cel mai bun tenis al său. Anisimova a afirmat că s-a bucurat pentru succesul româncei de anul trecut de la Roland Garros.

Amanda AnisimovaFoto: wtatennis.com

"Nu pot să vă spun cât de nerăbdătoare sunt să joc împotriva Simonei Halep. E incredibil să joci împotriva ei. A câştigat anul trecut aici, aşa că nu puteam avea un meci mai potrivit. Are o mare experienţă, este câştigătoare de Grand Slam.

Mie nu-mi rămâne decât să intru pe teren şi să joc. Nu am niciun fel de presiune. Sper că voi reuşi cel mai bun tenis al meu, iar apoi vedem ce se va întâmpla. Am fost foarte fericită când ea a câştigat anul trecut la Roland Garros. Am văzut-o cât a suferit după ce a pierdut în 2017. Chiar m-am bucurat pentru succesul său.

Îmi voi exersa serviciul mult în ziua de pauză. Sper să nu facă prea multe break-uri şi cu mine. Sunt foarte încrezătoare pe propriul serviciu. Cred că lovesc mingea mult mai puternic decât o făceam în urmă cu câteva luni", a spus Amanda Anisimova, potrivit Mediafax.

Simona Halep: "Nu este uşor să joci împotriva unei adversare cu zece ani mai tânără"

"Mă simt bătrână! Foarte bătrână! Nu este uşor să joci împotriva unei adversare cu zece ani mai tânără. Dar mă simt mai puternică pe teren. Astăzi aşa m-am simţit. Voi vedea cum va fi data viitoare. Sunt tinere, nu au nimic de pierdut, aşa că fiecare meci este greu.

Eu nu eram pe Chatrier la 17 ani. Eu jucam calificări aici. Când joci împotriva unei adversare mai bine clasate nu ai niciun fel de teamă. Ieşi pe teren şi vrei să arăţi cel mai bun tenis al tău. Nu ştiu cum este să câştigi meciuri mari la 17 ani. Cariera mea a progresat încetişor, aşa că am savurat mai mult. Am avut răbdare şi am muncit mult. Sunt mulţumită de felul în care au ieşit lucrurile, de cariera mea. Cred că generaţia mea a fost mai timidă, generaţia de acum este neînfricată, fetele tinere au mult curaj în faţa oricui. Nu se gândesc că ar fi, în vreun fel, sub nimeni", a spus Simona Halep, potrivit Mediafax.

Partida dintre Simona Halep și Amanda Anisimova va avea loc miercuri, la o oră ce va fi anunțată de organizatori în cursul zilei de marți. Va fi prima întâlnire directă dintre cele două jucătoare.

Cine este Amanda Anisimova

Amanda Anisimova s-a născut la 31 august 2001, în New Jersey și a crescut în Miami, unde s-a mutat la vârsta de 3 ani. Părinții sunt din Rusia, Konstantin și Olga, tatăl fiind și antrenorul său, potrivit site-ului WTA.

Amanda a fost numărul doi mondial la junioare. La vârsta de 14 ani, în 2016, americanca a disputat finala turneului de junioare de la Roland Garros, iar un an mai târziu a triumfat la US Open.

La ediția din acest an de la Roland Garros, Anisimova a reușit cea mai bună performanță la un turneu de Grand Slam (la senioare), după ce în ianuarie ajungea până în optimi la Australian Open (învinsă de Petra Kvitova, scor 6-2, 6-1). Amanda Anisimova a devenit astfel prima jucătoare născută în anii 2000 care ajunge în faza sferturilor la un turneu de Grand Slam.

Americanca este una dintre cele două adolescente prezente în sferturi la Roland Garros. Cehoaica Marketa Vondrousova (19 ani) se află de asemenea printre ultimele opt jucătoare rămase în competiția de la Paris.

Aflată pe locul 95 la începutul sezonului, Anisimova a urcat până pe poziția 51 (cea mai bună clasare a carierei), dar va ajunge cel puțin până pe locul 35 după terminarea turneului de la Roland Garros. Ea este cea mai tânără jucătoare din Top 100 WTA.

În aprilie, tot pe zgură, Anisimova a câştigat primul ei trofeu din carieră, unul de categorie WTA Internațional, la Bogota. Anul trecut, ea a disputat prima finală WTA, la Hiroshima.

Rezultatele înregistrate la Roland Garros 2019:

Turul I: 6-3, 6-1 cu Harmony Tan (Franța, 265 WTA)

Turul II: 6-4, 6-2 cu Aryna Sabalenka (Belarus, 11 WTA)

Turul III: 7-6(6), 6-4 cu Irina Begu (România, 116 WTA)

Optimi: 6-3, 6-0 cu Aliona Bolsova Zadoinov (Spania, 137 WTA)

Rezultatele obținute de Anisimova în 2019:

Auckland: sferturi - învinsă de Viktoria Kuzmova (Slovacia), scor 6-3, 2-6, 6-4

Australian Open: optimi - învinsă de Petra Kvitova (Cehia), scor 6-2, 6-1

Acapulco: turul I - a abandonat în meciul cu Varvara Flink (Rusia), la 4-3 în favoarea sa

Indian Wells: turul II - învinsă de Elise Mertens (Belgia), scor 6-4, 6-2

Miami: turul II - învinsă de Anett Kontaveit (Estonia), scor 6-3, 1-6, 6-4

Charleston: turul I - învinsă de Petra Martic (Croația), scor 6-4, 2-6, 6-1

Bogota: campioană - victorie cu Astra Sharma (Australia), scor 4-6, 6-4, 6-1

Madrid: turul I calificări - învinsă de Marta Kostyuk (Ucraina), scor 6-0, 2-6, 6-0

Roma: turul II - învinsă de Kiki Bertens (Olanda), scor 6-2, 4-6, 7-5