Roger Federer, după ce Thiem a fost scos din sala de presă pentru a-i lăsa locul Serenei Williams: "Îi înțeleg frustrarea. Cel care este încă în turneu are prioritate"

de Diana Ene     HotNews.ro
Luni, 3 iunie 2019, 11:46 Sport | Roland Garros 2019


Roger Federer
Foto: atp/ twitter
Roger Federer a vorbit despre situația care l-a deranjat pe Dominic Thiem la Roland Garros, acesta fiind scos din sala de presă pentru a-i lăsa locul Serenei Williams. Campionul elvețian a declarat că îi înțelege frustrarea lui Thiem, precizând că cel care se află încă în turneu are prioritate să meargă la conferința de presă.

Eliminată sâmbătă în turul trei de la Roland Garros de Sofia Kenin, Serena Williams nu a mai avut răbdare ca Thiem, finalist anul trecut, să îşi termine conferinţa de presă. Astfel, soluția organizatorilor a fost să îi dea afară pe austriac şi pe jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă a acestuia şi să îi mute într-o altă încăpere.

"Cred că există întotdeauna, cu toți jucătorii, o cale pentru a-i da prioritate celui care este încă în turneu. Oricum, eu aşa văd lucrurile. Dacă eu aș fi pierdut cu Leonardo (n.r. Leonardo Mayer), l-aș fi lăsat pe el primul sau să decidă când vrea să meargă la conferință, pentru că el mai are apoi un meci.

Acum, trebuie să fi fost sigur o neînțelegere sau poate că ar fi trebuit să o țină pe Serena încă în vestiar, fără să aștepte aici în centrul de presă. Îi înțeleg frustrarea lui Dominic. Pentru el este vorba doar despre cum s-a întâmplat acest lucru. Nu cred că este supărat pe Serena sau pe altcineva. Cred însă că a fost o situaţie nefericită şi cred că a fost amuzantă, chiar am glumit după asta în vestiar", a declarat Roger Federer, potrivit Reuters.

Thiem: "Federer sau Nadal n-ar fi făcut asta"

"Nu am fost nervos sau frustrat, poate doar câteva minute. E vorba de un principiu! Nu contează cine este acolo. Am făcut totuși un comentariu nepotrivit când am spus că nu mai sunt un junior. Chiar și dacă în locul meu era un junior, orice jucător trebuie să aștepte. Asta arată ce personalitate urâtă are! Sunt 100% sigur că Federer sau Nadal n-ar fi făcut asta", a spus Dominic Thiem.

Roger Federer s-a calificat, duminică, în sferturile turneului de la Roland Garris, unde va juca împotriva compatriotului Stan Wawrinka, jucător care a ajuns în această fază după o bătălie epică cu Stefanos Tsitsipas.

Dominic Thiem va juca luni în optimi, împotriva francezului Gael Monfils.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2266 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Cine-i mai destept ? (Luni, 3 iunie 2019, 12:24)

    m.cobzaru [utilizator]

    Cine-i mai destept, . cedeaza!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by