Franţa nu mai are nicio jucătoare pe tabloul principal de simplu, după primele două tururi ale competiţiei, o premieră din 1986, informează lequipe.fr, potrivit News.ro.

Roland Garros 2019Foto: rolandgarros.com

Ultima speranţă a gazdelor a fost spulberată de rusoaica Anna Blinkova, locul 117 WTA, care a eliminat-o, cu 1-6, 6-4, 6-4, pe Caroline Garcia, locul 22 WTA.

Garcia a fost ultima jucătoare franceză care a pierdut la această ediţie dintr-un număr de 11, Kristina Mladenovic şi Diane Parry, tot în turul al doilea, şi Jessika Ponchet, Fiona Ferro, Alizé Cornet, Pauline Parmentier, Audrey Albie, Harmony Tan, Chloé Paquet şi Selena Janicijevic, toate în primul tur.

În 1986, Alexia Dechaume, Virginie Paquet, Catherine Suire, Pascale Etchemendy, Nathalie Tauziat şi Nathalie Herreman n-au ajuns nici ele în turul al treilea la Porte d'Auteuil.