Roland Garros: Rafael Nadal, la un pas de al 11-lea titlu pe zgura pariziană - Juan Martin del Potro, fără soluții

de Diana Ene     HotNews.ro
Vineri, 8 iunie 2018, 19:28 Sport | Roland Garros 2018


Rafael Nadal, la Roland Garros
Foto: atp/ twitter
Rafael Nadal (1 ATP) este pentru a 11-a oară în finala de la Roland Garros, după o victorie în trei seturi în fața lui Juan Martin del Potro (6 ATP), scor 6-4, 6-1, 6-2. Ibericul a arătat pe arena Philippe-Chatrier cel mai bun tenis al său, forehandul a fost la cele mai înalte cote, a jucat agresiv și nu i-a lăsat prea multe șanse uriașului Del Potro. În ultimul act, liderul mondial îl va întâlni pe austriacul Dominic Thiem (8 ATP).

După emoțiile trăite în partida din sferturi cu Diego Schwartzman, Nadal a intrat extrem de concentrat în meci, nedorind să lase ceva la voia întâmplării. Totuși, primul moment de slăbiciune a venit încă din al treilea game, când Juan Martin del Potro a avut  trei mingi de break. Spaniolul a revenit de la 0-40 și și-a trecut game-ul în contul său.

O situație similară s-a petrecut și la 4-4, când argentinianul a avut din nou trei șanse de a se impune pe serviciul liderului mondial. Nadal n-a cedat nici de această dată, a anulat toate cele trei mingi de break ale adversarului său, iar apoi el a fost cel care a reușit break-ul, punând capăt primului set, scor 6-4.

A fost momentul care l-a destabilizat psihic pe Juan Martin del Potro, argentinianul cedând complet inițiativa în următoarele două seturi. Nadal a jucat din ce în ce mai bine și a încântat publicul cu tenisul său, iar victoria a venit firesc. A fost 6-4, 6-1, 6-2 pentru Nadal, aflat în fața celui de-al 11-lea titlu la Roland Garros.

Rafael Nadal conduce acum cu 10-5 în meciurile directe cu Juan Martin del Potro, care l-a învins ultima dată pe iberic în 2016, în semifinalele probei de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio.

În ultimul act de la Roland Garros, Nadal va da piept cu Dominic Thiem, aflat la prima sa finală de Grand Slam din carieră. Austriacul l-a învins în semifinale pe Marco Cecchinato (Italia, 72 ATP), scor 7-5, 7-6(10), 6-1.

Nadal și Thiem s-au mai înfruntat de nouă ori până acum , spaniolul fiind în avantaj: 6-3. Ultima confruntare a fost însă câștigată de austriac, în sferturile ediției din acest an a turneului de la Madrid, scor 7-5, 6-3. Prima întâlnire din acest an între cei doi jucători a avut loc în sferturile de la Monte Carlo, unde Nadal s-a impus categoric, scor 6-0, 6-2.

Rafa și Thiem s-au duelat și la ediția de anul trecut a Roland Garros-ului, dar în faza semifinalelor. Ibericul s-a impus atunci cu 6-3, 6-4, 6-0.

Jucătorii cu cele mai multe finale la Roland Garros:

Rafael Nadal 11
Bjorn Borg 6
Roger Federer 5
Ivan Lendl 5
Mats Wilander 5

Jucătorii cu cele mai multe finale de Grand Slam în carieră:

Roger Federer 30
Rafael Nadal 24
Novak Djokovic 21
Ivan Lendl 19
Pete Sampras 18


Simona Halep a asistat la meciul dintre Nadal și Del Potro


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1299 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by