​Departe de zgomotul arenelor importante ale complexului de la Paris (Chatrier și Lenglen), Irina și Mihaela au jucat cu ambiție și au crezut până la capăt în șansa lor de a ajunge într-o semifinală de Grand Slam. Mai active la "plasă", experimentatele Chan și Yang (favorite opt) au speculat unele nesincronizări din jocul fetelor noastre și au ușa care le deschide larg participarea în semifinalele de la Roland Garros.

Mihaela Buzarnescu si Irina BaraFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Virginia Ruzici este premiată pe central, iar la puțin timp în arenă intră Dominic Thiem și Alexander Zverev - este cu siguranță meciul zilei. În grabă, mă îndrept spre "exilatul" teren 18, acolo unde fetele noastre joacă pentru un loc în semifinale. Debutul de meci le este favorabil asiaticelor, acestea ducându-se rapid la 2-0.

Irina și Mihaela fac conexiunile mai greu, însă diesel-ul se pune în mișcare, iar rocada se produce pe tabelă (3-2 pentru jucătoarele noastre). În tribune, lume puțină, nu este însă o surpriză: de la aceeași oră au loc meciuri pe Chatrier și Lenglen, iar lumea s-a concentrat pe aceste dispute.

Minute de real spectacol

Se aleargă mult, uneori la sacrificiu. Schimburile sunt spectaculoase, vedem lovituri pe care la simplu nu le regăsim (e și normal). În tribune, sunt destui asiatici, ei se manifestă zgomotos la fiecare punct câștigat de Chan și Yang - nu mă voi încumeta însă să le pronunț prenumele.

La 3-3, se dispută un game foarte important, cu răsturnări de situație. Mihaela ratează un voleu din apropierea fileului, iar astfel apar primele frustrări. Din păcate, fetele noastre își pierd serviciul, iar apoi asiaticele se duc la 5-3.

Asiaticele, mai active la fileu

Chan și Yang sunt mult mai active din zona fileului și nu pot să nu observ cum Yang o caută cu loviturile pe Irina, reușind chiar să o lovească de două ori. Setul curge spre perechea mai activă, iar asiaticele se impun cu 6-3, după 33 de minute. Este momentul în care Miki "scapă" racheta, supărarea este mare.

Jucătoarele noastre iau pauză de vestiar, iar în tribune numele celor două adversare ale Mihaelei și Irinei este motiv de zâmbete (pronunția acestora îi pune în dificultate pe francezi).

Irina agață bine o minge la plasă, iar apoi Mihaela plasează perfect un rever în colțul terenului. Este un game al supraviețuirii pentru fetele noastre (30-30, 1-0 pentru adversare).

Fileul o fi produs în China?

Banda fileului le ajută pe asiatice - probabilitate mare ca acesta să fi luat în China (la fel ca multe din produsele existente în complex). Între timp, Buzărnescu și Bara își câștigă serviciul și egalează la 1.

Cu mai multă încredere în rachete, fetele noastre fac break-ul, iar în game-ul de serviciu al Irinei vedem loburi incredibile executate de aceasta. Asiaticele aleargă în gol, iar punctele merg pe tabelă la ale noastre: se face 3-1. Inspirându-se din încrederea Irinei, Mihaela o urmează, iar Chan lovește puternic cu mingea în reclame de frustrare (4-1).

Fiare luăm

Încercând să le încurajeze, unul din chinezii din tribune repetă obsesiv ceva, iar impresia mea este că îi aud pe cei care caută, în diminețile răcoroase de vară din București, niște fiare vechi de cumpărat.

Se joacă în reprize, asiaticele au avut 5 game-uri la rând câștigate, acum este rândul fetelor noastre (5-1). Seria continuă, iar Irina și Mihaela duc meciul în decisiv (6-1). Se joacă de 58 de minute.

Unul dintre îngrijitorii de teren seamănă foarte bine cu personajul principal din reclama de la Skittles, el impresionează prin calmul de care dă dovadă când curăță liniile. La scurt timp, Chang cere îngrijiri medicale. Este un moment bine ales, jocul fetelelor noastre fiind la un nivel foarte ridicat. După minute bune de pauză, jocul este reluat cu un game în care servește Irina.

Deși au pus presiune pe serviciul adversarelor, Miki și Irina au ratat șansa unui eventual break, iar egalitatea se menține după primele două game-uri (1-1).

Soarele, apărut timid printre norii gri, a zâmbit pentru adversare

Soarele iese timid dintre nori (e prima dată în această zi când poate fi zărit), însă scorul le surâde, din păcate, asiaticelor. Acestea au făcut break-ul, iar apoi pe serviciul lui Chan se desprind la 3-1. Este un moment greu pentru fetele noastre, limbajul corpului le trădează neliniștea interioară. Urmează un game de care poate decide în mare măsură soarta disputei: asiaticele au minge de break, însă de această dată fileul și-a întors fața și spre fetele noastre. După trei mingi de break salvate, Irina și Mihaela , rămân aproape de adversare (3-2): a fost un game cu o încărcătură emoțională aparte.

Chan și Yang își fac la zero serviciul (4-2), iar pe Lenglen intră pe teren Novak Djokovic: este anunțat de crainicul arenei.

Presiunea se simte și din tribune, miza este imensă: o semifinală de dublu la un Grand Slam. Miki este neinspirată, o joacă pe sportiva de la fileu, iar punctul le aduce pe asiatice la un singur game distanță de victorie (5-1).

Revenire, dar nu până la capăt

De la 5-1, Irina și Miki se "adună", luptă, dar revenirea este posibilă doar până la 5-4. Astiaticele își câștigă serviciul la ultima strigare, iar calificarea în semifinale le aparține (6-3, 1-6, 6-4, după o oră și 44 de minute).

S-ar putea să te intereseze și:

Roland Garros: Irina Bara și Mihaela Buzărnescu, eliminate în sferturile probei de dublu