Învins de Alexander Zverev după un meci maraton, bosniacul Damir Dzumhur a oferit faza zilei de vineri la Roland Garros, după ce s-a izbit de un copil de mingi. Dzumhur sprinta spre fileu către o minge înaltă, în timp ce copilul de mingi alerga și el în aceeași direcție, având privirea țintită către minge. Rămas întins pe zgură, băiatul a fost ajutat de Dzumur să se ridice și a primit și o îmbrățișare de la jucătorul de pe locul 29 ATP.

HotNews.roFoto: Hotnews

La începutul setului patru, după un forehand prea lung al lui Zverev, Dzumhur a lovit mingea și apoi a alergat să o prindă. În același timp, copilul se îndrepta cu viteză către minge, fără să îl vadă însă pe bosniac. Cei doi s-au izbitit destul de puternic, dar băiatul și-a revenit rapid.

Damir Dzumhur a fost extrem de aproape să producă marea surpriză şi să-l elimine din competiției pe Alexander Zverev (3 ATP). Bosniacul a condus cu 2-1 la seturi, dar Zverev și-a adjudecat setul al patrulea la tie-break și a împins meciul în decisiv. În setul al cincilea, la scorul de 5-4, Dzumhur a avut și o minge de meci, dar al doilea favorit al turneului s-a impus în cele din urmă, scor 6-2, 3-6, 4-6, 7-6(3), 7-5, după aproape patru ore de joc.

Vezi aici momentul în care Dzumur îl doboară pe copilul de mingi: