Dacă a fost ceva revoluționar la revenirea Serenei Williams pe Chatrier (după o pauză de doi ani) acesta a fost echipamentul, cei de la Nike propunând pentru fostul lider mondial o variantă pe corp. Revenind la meciul în sine, disputa americancei cu Pliskova (Kristyna și nu Karolina) a fost una fără un ritm grozav, cu destule erori de ambele părți și cu carențe mari arătate de americancă în ceea ce privește deplasarea (capitol la care nici adversara nu a stat vreodată grozav). După o oră și 45 de minute, Serena s-a impus în două seturi, scor 7-6(4), 6-4, obținând astfel biletul pentru turul al doilea.

Serena Williams, la Roland Garros Foto: Hotnews

Egalitate la bani, dar nu și la spectacol

Mulți din cei care au asistat la meciul lui Nadal au părăsit arena centrală de la Roland Garros, deși următorul meci o avea pe "afiș" pe Serena Williams (până la finalul partidei, tribunele s-au mai populat).

Lumea s-a înghesuit spre ieșiri, o parte a plătitorilor de bilet dorind să se delecteze cu alte dispute din complex (de la aceeași oră juca pe Lenglen una din favoritele gazdelor - Caroline Garcia, iar înaintea ei o făcuse Maria Sharapova).

După un meci Nadal vs Bolelli disputat într-un ritm alert (mai multe detalii aici), confruntarea dintre Serena și Kristyna a arătat de la fața locului (în multe momente) ca un meci jucat cu o viteză în minus. Calificarea în turul doi aduce însă aceiași bani pentru toată lumea (feminin și masculin).

Meciul în sine, unul în care deplasarea a fost marea problemă de ambele tabere

Serena și Kristyna au stat la adăpostul serviciului, majoritatea punctelor făcute de cele două fiind cu ajutorul direct sau indirect al acestei lovituri. Au fost multe momente de acalmie, murmurul constant din tribune vorbind de la sine despre interesul unora din spectatori pentru disputa de pe Philippe Chatrier.

Cele două au fost inseparabile în primul set, doar tiebreak-ul reușind să puna ceva distanță între ele (7-4 pentru Serena).

Scenariul nu s-a mai repetat în manșa a doua: au apărut break-urile, însă inconstanța a fost pe Chatrier. Serena a avut câștig de cauză: 6-4.

Serviciul a fost principala armă a Serenei, o lovitură capabilă (încă) să aducă multe puncte (chiar și pe zgură). Reverul si dreapta au arătat bine atâta timp cât americanca nu a fost nevoită să se deplaseze prea mult. Condiția fizică pare să fie în continuare cea mai mare problemă a Serenei, deși multipla câștigătoare de Grand Slam-uri se prezintă mult mai bine în acest moment decât a făcut-o la Indian Wells și Miami.

Noul echipament al Serenei - "Hainele împăratului"

Revenirea Serenei la Paris a însemnat și o linie de echipament personalizată, cei de la Nike insistând pe o îmbrăcăminte pe corp (mulată). Discuțiile din tribună au fost din cele mai variate, însă părerea care a predominat a fost aceea că modelul îmbrăcat de Serena pe Philippe Chatrier nu este cel mai bun pentru a-i pune în evidență corpul...

Fanul înfocat al Serenei

De pauzele dintre game-uri cel mai bine a profitat un fan înfocat al Serenei, acesta putând fi auzit strigând "pe repeat" - din înaltul tribunei. Nu a reușit să mai adune nici măcar un adept, fiind singur "împotriva tuturor"...

Ce urmează pentru Serena

Ajunsă în turul al doilea, pentru Serena urmează meciul cu Ashleigh Barty (17 WTA). Cele două s-au mai întâlnit o singură dată: 6-2, 6-1 pentru americancă, la ediția din 2014 de la Australian Open.

Aici poți urmări rezumatul partidei Serena Williams vs Kristyna Pliskova.