VIDEO Rafael Nadal, în turul doi la Roland Garros

Pe o arenă Philippe Chatrier pe care au fost libere doar câteva scaune, Rafael Nadal a întors soarta setului trei cu Simone Bolelli (partida a fost întreruptă luni la scorul de 3-0 în favoarea italianului), ibericul câștigand în tiebreak manșa (la 11, exact numărul de titluri la care speră să ajungă în acest an la Paris). Debutul a fost unul dificil pentru campionul en-titre, Simone punând o presiune constantă pe un Nadal care nu se află momentan în posesia celei mai bune variante. A fost 6-4, 6-3, 7-6(9), după o partidă care a durat două ore și 57 de minute.

Rafael Nadal, la Roland Garros 2018Foto: atpworldtour

Meciul dintre Rafa și Simone s-a întrerupt luni din cauza ploii, în acel moment ibericul conducând cu 2-0 la seturi, dar cu avantaj pentru Bolelli în al treilea: 3-0. Aici poți găsi mai multe detalii despre prima parte a meciului.

La fel cum s-a întâmplat și în finala de la Roma (acolo unde după ce meciul a fost întrerupt din cauza ploii Rafa l-a dominat pe Alexander Zverev), Nadal a revenit mult mai puternic la reluare. Liderul mondial a câștigat trei game-uri la rând și a restabilit echilibrul în setul al treilea (3-3). Deși au fost șanse de break de ambele părți, cei doi și-au ținut serviciul, iar învingătorul avea să fie stabilit în tiebreak.

Emoțiile nu au lipsit pentru Rafa nici în tiebreak, acolo unde ibericul a fost condus cu 6-3. În stilu-i caracteristic, Nadal a renăscut parcă din nimic, iar după ce a salvat patru mingi de set a fructificat a treia șansă de meci (11-9).

Cu toate că Nadal este iubit la Paris, publicul l-a susținut pe italian pe finalul disputei, dorindu-și să mai vadă tenis din partea celor doi (a fost un meci plăcut ochiului).

Succesul este unul aniversar pentru Nadal, jucător care a ajuns la 80 de victorii în carieră la Roland Garros (Rafa are 10 titluri pe Philippe Chatrier).

În turul al doilea, Nadal îl va întâlni pe Guido Pella (Argentina - 78 ATP. Pella a trecut, scor 6-2, 6-3, 6-4, de Joao Sousa).

Aici poți urmări rezumatul setului al treilea, cel disputat marți.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Incredibil: De ce l-a demis Șucu  Patronul Rapidului   și-a șocat președintele  cu o cerință. Moldo: „Eu nu fac așa ceva!” / Șucu: „Atunci ne despărțim”
Superliga
16:25

Citește mai mult

Alibec, prezentat de FCSB!  Campioana   a confirmat revenirea  atacantului » A semnat contractul în cantonamentul naționalei
Superliga
15:50

„Tu ești ca mine!”   Mesajul lui   Hagi pentru Alibec , înainte de plecarea la FCSB » „Regele” l-a sfătuit ce să aleagă
Superliga
15:20
„Tu ești ca mine!” Mesajul lui Hagi pentru Alibec, înainte de plecarea la FCSB » „Regele” l-a sfătuit ce să aleagă
Citește mai mult
„Tu ești ca mine!” Mesajul lui Hagi pentru Alibec , înainte de plecarea la FCSB » „Regele” l-a sfătuit ce să aleagă
Bicfalvi a plâns în Rusia     VIDEO.  Cum l-au primit jucătorii și fanii lui Ural pe   cel mai bun marcator  din istoria clubului » Mesaj în limba română
Superliga
14:30

Știri ultima oră
17:53
„Muhar e greu de luat” Fotbalistul croat a cerut un salariu de un milion de euro la FCSB: „Nu-i dau așa ceva”
„Muhar e greu de luat”  Fotbalistul croat a cerut un salariu de un milion de euro la FCSB : „Nu-i dau așa ceva”
16:25
Incredibil: De ce l-a demis Șucu Patronul Rapidului și-a șocat președintele cu o cerință. Moldo: „Eu nu fac așa ceva!” / Șucu: „Atunci ne despărțim”
Incredibil: De ce l-a demis Șucu Patronul Rapidului și-a șocat președintele cu o cerință. Moldo: „Eu nu fac așa ceva!” / Șucu: „Atunci ne despărțim”
18:23
Eliminată de la Roland Garros Jaqueline Cristian a fost învinsă de Iga Swiatek, în prima lor confruntare directă

17:40
„Am plătit mai puțin de 50 de dolari” Un baschetbalist american de la Corona Brașov, viral pe TikTok după ce a comparat costurile din România cu cele din SUA

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Blocați mental

Cristian Geambașu: Blocați mental

Cristian Geambașu: Blocați mental
Datoria lui Victor Pițurcă

Silviu Tudor Samuilă: Datoria lui Victor Pițurcă

Acum se va vedea cât le pasă de România

Radu Naum: Acum se va vedea cât le pasă de România

Napoli, muzeul sentimentelor

Ioana Mihalcea: Napoli, muzeul sentimentelor

Comunismul, AUR pentru Țiriac!

Dan Udrea: Comunismul, AUR pentru Țiriac!

Pălmașul

Radu Naum: Pălmașul

Radu Naum: Pălmașul
De ce e și  trofeul lui Drăgușin

Theodor Jumătate: De ce e și trofeul lui Drăgușin

Șumudică și Șucu să nu mai spargă oglinzi

Dan Udrea: Șumudică și Șucu să nu mai spargă oglinzi

Oare merită?

Silviu Tudor Samuilă: Oare merită?

Silviu Tudor Samuilă: Oare merită?
Omul și  delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul

Cătălin Tolontan: Omul și delfinul
Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

Dan Udrea: Cine a câștigat și cine a pierdut din succesul lui Nicușor Dan

Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt
Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Dan Udrea: Sărbătoarea titlului FCSB: copiii și domnul din secția de vot 610!

Istvan Kovacs,  mai bun decât Premier League

Theodor Jumătate: Istvan Kovacs, mai bun decât Premier League

Istvan Kovacs, parte din rețea

Dan Udrea: Istvan Kovacs, parte din rețea

Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest <span>-</span> Bucharest
Trebuie schimbate  regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din <span>play-off.</span> E bătaie de joc!
Unde începe și unde se termină frica

Dan Udrea: Unde începe și unde se termină frica

Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Theodor Jumătate: Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Habemus  arbitru de finală?

Cristian Geambașu: Habemus arbitru de finală?

Top stiri din sport
Arnold, oficial la Real Madrid!  Starul a fost prezentat de „galactici”.   Suma surprinzătoare  încasată de Liverpool pentru că i-a dat drumul mai repede
Campionate
14:42

Gheorghiță se operează  Fotbalistul cumpărat de la Poli Iași va fi nevoit să suporte o intervenție chirurgicală » De ce   nu e sigur  că va fi pe lista pentru sezonul viitor
Superliga
15:32

Salariul lui Chivu  Suma pe care antrenorul român o va încasa la Parma după   prelungirea contractului
Campionate
14:02

Graovac, oficial la FCSB  Campioana României a anunțat   transferul  fundașului bosniac de la CFR Cluj
Superliga
13:47

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
30.05

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %