Aventura Soranei Cîrstea (49 WTA) la ediția din acest an a competiției de la Roland Garros a luat sfârșit încă din primul tur, după un meci maraton de două ore și 42 de minute cu Daria Gavrilova (25 WTA), cap de serie numărul 24, scor 6-4, 6-7 (4), 3-6. Ploaia și-a făcut apariția la Paris într-un moment în care Sorana controla jocul și se afla în avantaj pe tabelă, scor 6-4, 2-1. Daria a revenit pe teren mult mai hotărâtă, a jucat agresiv și a reușit să trimită meciul în decisiv. Jucă toarea noastră a fost de multe ori ezitantă, nu a știut să profite de șansele pe care le-a avut și a cedat în cele din urmă.

Sorana Cirstea, la Roland GarrosFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Cîrstea a arătat un tenis de calitate în primul set, a fost agresivă la retur și a scos-o foarte bine din ritm pe Gavrilova cu scurte bine plasate. Jucătoarea noastră a început în forță partida de pe Terenul 6, conducând cu 3-0, însă australianca a reușit să revină ușor-ușor în joc.

Game-ul al patrulea a fost unul extrem de disputat pe serviciul Dariei. Australianca a avut câștig de cauză și a prins încredere. S-a impus apoi pe serviciul româncei, după ce Sorana salvase o primă minge de break și în cele din urmă a egalat stuația pe tabelă (3-3).

Extrem de inspirată în momentele importante, Cîrstea a salvat o minge de break și a reușit să oprească seria câștigătoare a australiencei. A urmat un break al Soranei, care a ratat apoi șansa de a închide setul pe propriul serviciu. A fost un game în care jucătoarea noastră a protestat după ce arbitrul de linie a strigat aut la o minge care a părut să fie în teren.

Sorana s-a dezlănțuit în game-ul următor, s-a impus încă o dată pe serviciul Dariei și a pus capăt setului după 49 de minute. Jucătoarea noastră a început perfect și actul al doilea. A avut 2-0, dar Gavrilova a reușit break-ul chiar înainte ca meciul să fie întrerupt.

Pauza s-a dovedit a fi extrem de benefică pentru Gavrilova, care a revenit pe teren mult mai hotărâtă și cu un nivel al jocului mult mai ridicat. Condusă cu 2-1 în momentul în care meciul a fost întrerupt, australianca a reușit apoi o serie de trei game-uri consecutive, profitând și de erorile Soranei.

După un game maraton pe propriul serviciu, Cîrstea s-a apropiat la 4-3. Românca a continuat să joace inteligent, a pus-o în dificultate pe favorita numărul 24 de la Roland Garros și reușit la un moment dat să preia conducerea pe tabelă, scor 6-5. Australianca și-a câștigat lejer game-ul de serviciu și a trimis setul la tie-break, acolo unde a fost jucătoarea mai agresivă, a controlat punctele și s-a impus cu 7-4.Setul al doilea a durat o oră și șase minute de joc.

Setul decisiv a fost unul echilibrat, în care Sorana a ratat numeroase șanse de a se desprinde pe tabelă. Jucătoarea noastră a început cu break, însă apoi a cedat pe propriul serviciu, la capătul unui nou game maraton.

În game-ul al cincilea, Sorana a condus cu 40-15 pe serviciul adversarei, însă australianca a avut puterea să revină și scorul a devenit 3-2 pentru Gavrilova. Numărul 25 WTA s-a distanțat la 4-2, după ce românca a ratat incredibil un voleu din apropierea fileului.

Cîrstea a rămas concentrată, a reușit apoi break-ul la a treia oportunitate și s-a apropiat la 4-3. Game-ul următor a fost crucial în economia partidei. Sorana a salvat trei mingi de break, însă la a patra a comis o dublă greșeală și i-a permis adversarei să servească pentru câștigarea meciului. Astfel, Gavrilova a pus capăt partidei după două ore și 42 de minute.

În turul următor, Gavrilova va juca cu americanca Bernarda Pera (23 ani, 73 WTA), care a trecut luni de rusoaica Elena Vesnina (44 WTA), scor 6-3, 6-2.

Pentru prezenţa pe tabloul principal, Cîrstea va primi un premiu de 40.000 de euro şi 10 puncte WTA.

Statistica partidei Gavrilova vs Cîrstea:

Ași: 1-2

Duble greșeli: 17-6

Lovituri câștigătoare: 26-36

Erori neforțate: 55-60

Puncte câștigate cu primul serviciu: 64% (49/77) - 56% (42/75)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 32% (14/44) - 42% (20/48)

Puncte de break salvate: 50% (7/14) - 50% (7/14)

Puncte de break câștigate: 50% (7/14) - 50% (7/14)

Total puncte câștigate: 51% (124/244) - 49% (120/244)

Durata partidei: 2h 42min.

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Roland Garros.

Aici poți vedea tabloul feminin de simplu.

Ediția cu numărul 121 a competiției de la Roland Garros se dispută în perioada 27 mai - 10 iunie 2017. Întrecerea de la Paris poate fi urmărită în România în direct pe Eurosport și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.