Pentru Simona Halep se apropie debutul la Roland Garros, jucătoarea noastră fiind cap de serie numărul unu la turneul de Grand Slam de la Paris. Tatăl Simonei a discutat cu HotNews.ro despre ediția din acest an a competiției din capitala Franței, acesta precizând că Simona trebuie să ia totul pas cu pas pe zgura pariziană. "Nu trebuie să ne mai gândim la ceea ce a fost, trecutul nu-l mai schimbăm. Tot ce contează în tenis este ziua de azi", a spus Stere Halep.

Selfie cu parintii Simonei HalepFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

"În tenis, totul trebuie luat pas cu pas, meci cu meci. Nu pot să spun că nu mă gândesc la ziua de 9 iunie (n.r. când va avea loc finala de pe tabloul feminin de simplu de la Roland Garros), însă până acolo e cale lungă. Simona a arătat că are forța să revină (n.r. face referire la cele trei finale de Grand Slam pierdute până acum de fata lui). Tenisul este un sport care te macină puternic din punct de vedere fizic și mai ales mental. Vom vedea ce va fi, trebuie să fim optimiști.

Nu trebuie să ne mai gândim la ceea ce a fost, trecutul nu-l mai putem schimba, tot ce contează în tenis este ziua de azi și cum ți-o pregătești pe cea de mâine", a declarat Stere Halep pentru HotNews.ro.

Simona Halep își începe drumul spre a o posibilă a treia finală la Roland Garros împotriva americancei Alison Riske (105 WTA).

Halep și Riske s-au mai întâlnit de două ori în circuitul WTA, victoria revenindu-i de fiecare dată româncei. Prima confruntare a avut loc în 2015, în runda a doua a turneului de la Roma (zgură), Simona impunându-se cu 6-3, 6-0. Ultima dată, cele două jucătoare s-au duelat în 2017, în runda inaugurală de la Beijing (hard): a fost 6-3, 3-6, 6-2 pentru Halep.

Posibilul traseu al Simonei Halep la Roland Garros:

Turul I: Riske

Turul II: Townsend/M.Georges

Turul III: Mladenovic

Optimi: Mertens/Sorana Cîrstea

Sferturi: Garcia/Kerber/Begu/Bertens

Semifinale: Muguruza/Pliskova/Serena

Finală: Svitolina

S-ar putea să te intereseze și:

Martina Navratilova prefațează turneul de la Roland Garros: "Pentru mine, Halep este favorită, dar presiunea de a câștiga acest prim titlu de Grand Slam devine din ce în ce mai mare"

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Roland Garros.

WTA: Șase jucătoare se luptă pentru locul unu în lume - Toate calculele înainte de startul turneului de la Roland Garros

Simona Halep, înainte de Roland Garros: "Vreau să câştig turneul, acesta este obiectivul meu"

Cu cine vor juca primele cinci favorite în turul I:

[1] Halep vs Riske

[2] Wozniacki vs Collins

[3] Muguruza vs Kuznetsova

[4] Svitolina vs Tomljanovic

[5] Ostapenko vs Kozlova

Alte dueluri interesante din prima rundă:

Kristyna Pliskova vs. Serena Williams

Katerina Siniakova vs. Victoria Azarenka

Laura Siegemund vs. CoCo Vandeweghe

Julia Goerges vs. Dominika Cibulkova

Venus Williams vs. Wang Qiang

Daria Kasatkina vs. Kaia Kanepi

Kiki Bertens vs. Aryna Sabalenka

Johanna Konta vs. Yulia Putintseva

Kristina Mladenovic vs. Andrea Petkovic

Posibile sferturi, dacă favoritele își vor respecta statutul:

[1] Halep vs [7] Garcia

[3] Muguruza vs [6] Ka. Pliskova

[5] Ostapenko vs [4] Svitolina

[8] Kvitova vs [2] Wozniacki

Aici poți vedea tabloul feminin de simplu.

Va fi ediția cu numărul 121 a competiției de la Roland Garros, turneul urmând să se dispute în perioada 27 mai - 10 iunie 2017. Întrecerea de la Paris va putea fi urmărită în România în direct pe Eurosport și LiveText și LiveScore pe HotNews.ro.