​Alexandra Dulgheru, locul 160 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul 6-1, 5-7, 7-6 (7), pe germana Tamara Korpatsch, locul 145 WTA, în ultimul tur al calificărilor turneului de la Roland Garros. Dulgheru a revenit de la 2-5 în decisiv şi a salvat o minge de meci. Ea va evolua din nou după doi ani pe tabloul principal al unui Grand Slam, fiind a şasea româncă în turul I, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dulgheru conducea cu 6-1, 3-2, 15-0, pe serviciul adversarei când ploaia a întrerupt partida. La reluare, românca a avut 4-2, dar sportiva germană a egalat, a reuşit un break la scorul de 5-5 şi a trimis apoi meciul în decisiv. Korpatsch a condus cu 5-2 în setul al treilea, cu două break-uri. Jucătoarea română a câştigat apoi patru ghemuri la rând şi a preluat ea conducerea. Germana a reuşit totuşi să egaleze la şase şi meciul s-a decis la tie-break. Korpatsch a avut ocazia să pună capăt partidei la 6-5, însă Dulgheru a egalat şi a avut ea mingi de meci, fructificând-o pe a doua.

În vârstă de 28 de ani, Dulgheru, fostă ocupantă a locul 26, în 2011, nu a mai fost prezentă pe tabloul principal al unui Grand Slam de la ediţia 2016 a French Open. Cea mai bună performanţă la un major a fost pentru Alexandra Dulgheru calificarea în turul al treilea, reuşită la Roland Garros, Wimbledon şi US Open.

România a mai fost reprezentată în calificările French Open de Irina Bara şi Alexandra Cadanţu, dar ele nu au acces pe tabloul principal.

Alte cinci românce sunt direct acceptate pe tabloul principal de simplu al competiţiei: Simona Halep, locul I WTA, Mihaela Buzărnescu, locul 32 WTA, Irina-Camelia Begu, locul 41 WTA, Sorana Cîrstea, locul 45 WTA şi Ana Bogdan, locul 65 WTA.

La masculin, România va fi reprezentată la simplu pe tabloul principal de Marius Copil, locul 95 ATP.