Hyeon Chung, forfait pentru Roland Garros din cauza unei accidentări

de Diana Ene     HotNews.ro
Miercuri, 23 mai 2018, 12:00 Sport | Roland Garros 2018


Hyeon Chung
Foto: atpworldtour.com/ Getty
Tenismanul sud-coreean Hyeon Chung, semifinalist la Australian Open, a fost nevoit să se retragă din turneul de la Roland Garros (27 mai - 10 iunie), al doilea Grand Slam al anului, din cauza unei accidentări la gleznă, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

''Din nefericire, a trebuit să mă retrag ieri de la Lyon şi acum de la Roland Garros'', a scris Chung, 21 ani, pe contul său de Twitter. ''M-am chinuit cu o accidentare la gleznă pe tot parcursul sezonului de zgură. Un test RMN a dezvăluit o acumulare de lichid la articulaţia gleznei care va necesita o mică procedură şi apoi o perioadă extinsă de odihnă''.

În acest sezon, Chung a urcat până pe locul 19 în clasamentul ATP, după ce a jucat sferturi la Delray Beach, Acapulco, Indiana Wells şi Miami pe hard, respectiv semifinale la Munchen pe zgură.

Cu o statură de 1,85 m şi 83 kg, asiaticul arată calităţi defensive precum Novak Djokovic, combinate cu o energie şi forţă care i-au adus comparaţia cu Rafa Nadal, de 10 ori învingător la Roland Garros.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















199 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by