Atalanta - Juventus, meci contând pentru finala Cupei Italiei, este programat, miercuri, 15 mai, de la ora 22:00, pe Stadio Olimpico din Roma, şi va fi transmis în direct de Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Atalanta şi Juventus se reîntâlnesc după trei ani în ultimul act din Coppa Italia, după ce, în finala ediţiei 2020-2021, torinezii, cu Anndrea Pirlo pe banca tehnică, s-au impus cu 2-1 la Reggio Emilia (Kulusevski 31, Chiesa 73 / Malinovsky 41) în faţa echipei conduse, ca şi acum, de Gian Piero Gasperini.

Atalanta a debutat în actuala ediţie a competiţiei în optimile de finală (privilegiu acordat echipelor clasate pe locurile 1-8 în precedenta ediţie de campionat), în care a eliminat-o pe Sassuolo, scor 3-1 (a), după care a trecut în sferturile de finală de Milan, scor 2-1 (d), iar în semifinale de Fiorentina, 0-1 (d) şi 4-1 (a).

În Serie A, echipa antrenată de Gian Piero Gasperini ocupă locul 5 după 36 de etape, cu 63 de puncte (mai are şi o restanţă), cu trei mai multe decât Roma, de care a trecut în cel mai recent meci oficial, disputat în campionat, scor 2-1 pe teren propriu (Italia va avea cinci echipe în viitoarea ediţie din Champions League).

Atenţie, Atalanta este calificată şi în finala din Europa League, în care o va întâlni pe Leverkusen, pe 22 mai, pe Aviva Stadium din Dublin (Irlanda)!

Atalanta a câştigat o dată Cupa Italiei, în 1963, după o finală cu Torino, scor 3-1, şi a pierdut de patru ori în ultimul act al competiţiei, cel mai recent în 2021, scor 1-2 cu Juventus.

Juventus a început actuala ediţie din Cupa Italiei în optimile de finală (privilegiu acordat echipelor clasate pe locurile 1-8 în precedentul campionat), în care a trecut acasă de Salernitana, scor 6-1 (a), pentru ca în sferturile de finală să o elimine pe Frosinone, scor 4-0 (a), iar în semifinale pe Lazio, 2-0 (a) şi 1-2 (d).

În Serie A, echipa antrenată de Massimiliano Allegri este pe locul 4 după 36 de etape, cu 67 de puncte (nu mai poate pierde poziţia de Liga Campionilor), iar în cea mai recentă partidă oficială a remizat în campionat, pe teren propriu, cu Salernitana, scor 1-1.

Juventus are în palmares 14 trofee ale Cupei Italiei, ultimul cucerit în 2021, după o finală cu Atalanta, scor 2-1, şi a mai pierdut de alte şapte ori în ultimul act al competiţiei, cel mai recent în 2022, 2-4 după prelungiri cu Inter (a fost 2-2 după 90 de minute).

În acest sezon din Serie A, cele două echipe au remizat de fiecare dată, 0-0 în tur, pe terenul celor de la Atalanta, şi 2-2 în retur, acasă la Juventus (Cambiaso 66, Milik 70 / Koopmeiners 35, 75).

Superbet oferă cota 1,90 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Atalanta - Juventus.

Atalanta - Juventus GG


Cotă 1,90


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol