Farul - Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 9-a a play-off-ului din campionatul României, este programat, luni, 13 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul Central din Ovidiu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Farul îşi joacă ultima şansă pentru ocuparea unei poziţii de cupă europeană în confruntarea cu Universitatea Craiova, care vrea să evite barajul pentru Conference League, în partida care încheie etapa a 9-a a play-off-ului din SuperLiga.

Farul ocupă locul 4, cu 35 de puncte, la cinci în urma celor de la Universitatea Craiova, care sunt pe 2, şi a înregistrat patru victorii, un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri în play-off, iar în etapa precedentă a pierdut acasă cu Sepsi, scor 1-4.

De altfel, în meciurile disputate pe teren propriu în actualul play-off, Farul s-a impus de două ori, 5-1 cu CFR Cluj şi 3-1 cu Rapid, şi a cedat de alte două ori, 0-1 cu FCSB şi 1-4 cu Sepsi (în sezonul regulat a avut cinci succese, şapte remize şi trei eşecuri acasă), iar golgheterul echipei este Louis Munteanu, cu 10 reuşite în SuperLiga.

“În primul rând nu mai suntem echipa de anul trecut. Nu că au plecat jucători, dar nu mai avem aceeaşi mentalitate. Suntem obligaţi să găsim soluţii, ce trebuie să facem? Trebuie să discutăm cu toţii şi să vedem cu cine mergem înainte”, a spus managerul tehnic al dobrogenilor, Gică Hagi.

Universitatea Craiova este pe locul 3, cu 40 de puncte, la trei în urma lui CFR Cluj, care a jucat deja în această rundă, şi are cinci victorii şi trei înfrângeri în play-off, iar în etapa precedentă s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la FCSB, scor 2-0.

În partidele disputate în deplasare în acest play-off, Universitatea Craiova a câştigat de trei ori, 2-1 cu CFR Cluj, 3-1 cu Sepsi şi 2-1 cu Rapid, şi a cedat o singură dată, 0-2 cu FCSB (în sezonul regulat a bifat şase succese, cinci remize şi patru eşecuri pe terenuri străine), iar cel mai bun marcator al echipei este Alexandru Mitriţă, cu 13 goluri.

“Farul este o echipă care atacă foarte bine şi are idei ofensive clare. Are un antrenor cu mare experienţă şi jucători tineri de mare viitor. Sperăm să facem şi la Constanţa un meci foarte bun şi să putem lua cele trei puncte. Ne gândim la locul doi”, a declarat antrenorul oltenilor, Costel Gâlcă.

Farul a câştigat toate meciurile disputate cu Universitatea Craiova în această ediţie de campionat, 2-0 în tur acasă (L. Munteanu 17, 35) şi 2-1 în retur în deplasare (Al. Creţu 36 / Rivaldinho 14, L. Munteanu 43) - în sezonul regulat, 2-1 (Baiaram 4 / I. Cojocaru 21, 45+5) - în prima partidă din play-off, în Bănie; oltenii s-au revanşat în Cupa României, când s-au impus, pe teren propriu, cu 4-0 (Kolijc 45+2, Baiaram 52, Kurtic 54, A. Trică 86).

Superbet oferă cota 1,42 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Farul - Universitatea Craiova.

Farul - Universitatea Craiova 1X

Cotă 1,42


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol