Fulham - Manchester City, meci contând pentru etapa a 37-a din campionatul Angliei, este programat, sâmbătă, 11 mai, de la ora 14:30, pe Craven Cottage din Londra, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Fulham, fără obiectiv pe acest final de sezon, şi Manchester City, aflată în lupta pentru al patrulea titlu consecutiv de campioană, se întâlnesc în partida de deschidere a etapei a 37-a, penultima, din Premier League.

Fulham este pe locul 13, cu 44 de puncte, departe de poziţiile europene, dar şi de cele retrogradabile, şi vine după o victorie, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a remizat pe terenul celor de la Brentford, scor 0-0.

Echipa lui Marco Silva are nouă succese, două remize şi şapte eşecuri în partidele disputate acasă în actuala stagiune din Premier League, iar cel mai bun marcator al ei în campionat este Rodrigo Muniz, cu nouă goluri.

Atenţie, Fulham nu a obţinut decât o singură victorie în precedentele şapte partide din Premier League, 2-0 în deplasare cu West Ham United (de atunci a disputat trei partide, înfrângere cu Liverpool şi remize cu Crystal Palace şi Brentford)!

Manchester City ocupă locul 2, cu 82 de puncte (mai are o restanţă de disputat), la unul în spatele liderului Arsenal şi cu patru peste Liverpool, care încheie podiumul, şi vine după şase victorii consecutive în campionat, iar în etapa precedentă a câştigat acasă cu Wolverhampton, scor 5-1.

În acest interval, echipa lui Pep Guardiola a fost eliminată în sferturile de finală din Champions League, 3-3 în deplasare şi 1-1 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 3-4 la penalty-uri acasă cu Real Madrid, dar a trecut de Chelsea în semifinalele din FA Cup (Cupa Angliei), 1-0 pe teren propriu (va juca finala la Londra, pe Wembley, cu Manchester United, pe 25 mai).

„Cetăţenii” au înregistrat 12 succese, două remize şi trei eşecuri în partidele disputate în deplasare în acest campionat, iar golgheterul echipei şi al competiţiei este Erling Haaland, cu 25 de reuşite în Premier League.

De menţionat că Manchester City este neînvinsă în ultimele 20 de etape, înregistrând 16 victorii şi patru rezultate de egalitate (a suferit ultima înfrângere pe 6 decembrie 2023, în deplasare, scor 0-1 cu Aston Villa)!

În meciul din tur, Manchester City s-a impus pe teren propriu în faţa lui Fulham cu 5-1, după golurile marcate de J. Alvarez (31), Ake (45+5) şi Haaland (58, 70p, 90+5), respectiv, Ream (33).

Superbet oferă cota 1,25 pentru pronosticul 2: victorie pentru oaspeţi în meciul Fulham - Manchester City.

Fulham - Manchester City


2
Cotă

1,25

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol