Empoli - Milan, meci contând pentru etapa a 19-a din campionatul Italiei, este programat, duminică, 7 ianuarie, de la ora 13:30, pe Stadio Carlo Castellani, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Empoli, care se luptă şi în acest sezon pentru evitarea retrogradării, şi Milan, una din pretendentele la titlul de campioană, se întâlnesc într-una dintre cele mai intersante partide ale etapei a 19-a, ultima a turului, din Serie A.

Empoli este pe locul 19, retrogradabil, cu 13 puncte, şi vine după trei remize şi două înfrângeri în ultimele cinci meciuri din Serie A, iar în cea mai recentă etapă a terminat la egalitate pe terenul celor de la Cagliari, scor 0-0.

Echipa antrenată acum de Aurelio Andreazzoli n-a mai câştigat de şase etape, mai precis de pe 12 noiembrie 2023, când s-a impus surprinzător pe terenul campioanei Napoli, cu 1-0 (a fost doar al treilea succes din actuala ediţie de campionat).

Empoli este cea mai slabă echipă din Serie A în partidele disputate pe teren propriu în acest sezon, cu o victorie, două egaluri şi şase eşecuri, iar golgheterul ei este Francesco Caputo, cu trei reuşite în campionat (toscanii au cel mai slab atac din competiţie, cu 10 goluri marcate în 18 etape).

Răzvan Marin, fotbalistul român legitimat la Empoli, a bifat 14 prezenţe în acest sezon din Serie A, fără să marcheze vreun gol, dar a fost integralist de doar două ori (a jucat în patru din ultimele şapte meciuri, de fiecare dată din postura de rezervă).

Milan ocupă locul 3, cu 36 de puncte, şi vine după un succes înregistrat în etapa precedentă, 1-0 pe teren propriu cu Sassuolo, cu care a ajuns la trei victorii, un rezultat de egalitate şi o înfrângere în ultimele cinci meciuri din Serie A.

În această perioadă, echipa antrenată de Stefano Pioli a fost eliminată din Champions League, după ce a terminat pe locul 3 în Grupa F a competiţiei (2-1 pe terenul lui Newcastle în ultima partidă), dar va continua în play-off-ul pentru optimile de finală din Europa League, şi s-a calificat în sferturile de finală din Cupa Italiei, după 4-1 acasă cu Cagliari.

Milan are patru victorii, trei remize şi două înfrângeri în partidele disputate în deplasare în actualul campionat, iar cel mai bun marcator al echipei este Olivier Giroud, cu opt goluri în Serie A („diavolii” au al doilea cel mai bun atac din competiţie, cu 32 de goluri marcate în 18 etape).

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în sezonul trecut din Serie A, când Milan s-a impus în tur, pe terenul lui Empoli, cu 3-1, pentru ca, în retur, pe San Siro, se se consemneze o remiză, scor 0-0.

Superbet oferă cota 1,20 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Empoli - Milan.

Empoli - Milan


X2
Cotă

1,20

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol