Tottenham - Burnley, meci contând pentru turul al treilea din Cupa Angliei, este programat, vineri, 5 decembrie, de la ora 22:00, la Londra, şi va fi transmis în direct de Pro Arena.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Tottenham şi Burnley, aflate în situaţii diametral opuse în campionat, se întâlnesc într-una dintre cele mai dezechilibrate partide ale turului al treilea din FA Cup, fază în care intră în competiţie echipele din Premier League şi din Championship (se dispută o singură manşă, iar în caz de egalitate partida se va rejuca).

Tottenham este pe locul 5 în Premier League, cu 39 de puncte, la doar unul distanţă de poziţiile de Liga Campionilor (liderul Liverpool are 45 de puncte), iar în ultimele cinci meciuri disputate în campionat a înregistrat patru victorii şi o înfrângere (în cea mai recentă etapă s-a impus acasă cu Bournemouth, scor 3-1).

Pe teren propriu, echipa lui Ange Postecoglou are şapte succese şi trei eşecuri în actuala ediţie de campionat, în care Heung-Min Son este cel mai eficient marcator, cu 12 goluri.

De menţionat că, în curând, Tottenham îi va pierde pe Yves Bissouma (Mali) şi Pape Matar Sarr (Senegal), ambii urmând să evolueze la Cupa Africii, dar şi pe Heung-Min Son (Coreea de Sud), care va participa la Cupa Asiei.

Tottenham are în palmares opt trofee ale Cupei Angliei, ultimul cucerit însă în 1991, după 2-1 într-o finala cu Nottingham, şi a pierdut o singură dată în ultimul act, în 1987, scor 2-3 cu Coventry.

Burnley ocupă locul 19, penultimul, cu 11 puncte, la cinci distanţă de Everton, care este pe 17, ultima poziţie care asigură menţinerea în Premier League, şi vine după o victorie, o remiză şi trei înfrângeri în ultimele cinci parte din campionat (în cea mai recentă etapă a pierdut în deplasare cu Aston Villa, scor 2-3).

În deplasare, echipa lui Vincent Kompany, care nu are jucători convocaţi la Cupa Africii sau la Cupa Asiei, a bifat două succese, două egaluri şi şase eşecuri, iar cel mai bun marcator al ei este Lyle Foster, cu patru goluri reuşite în Premier League.

Burneley a câştigat o singură dată FA Cup, în 1914, după 1-0 într-o finală cu Liverpool, şi a mai ajuns de două ori în ultimul act, ultima oară în 1962, când a pierdut în faţa lui Tottenham, scor 1-3.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară pe 2 septembrie 2023, în Premier League, când Tottenham s-a impus pe terenul lui Burnley cu 5-2, după golurile marcate de Son (16, 33, 36), Romero (45+2) şi Maddison (54), respectiv Foster (4) şi Brownhill (90+4).

Superbet oferă cota 1,50 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Tottenham - Burnley.

Tottenham - Burnley 1

Cotă 1,50


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol