Newcastle - Milan, meci contând pentru etapa a 6-a a Grupei F din Liga Campionilor, este programat, miercuri, 13 decembrie, de la ora 22:00, pe St. James’ Park, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 2 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Newcastle (5 puncte) şi Milan (5 puncte) se întâlnesc într-un meci decisiv în care doar victoria contează (la egal, ambele echipe sunt eliminate!), dar calificarea în optimile de finală din Champions League depinde, pentru fiecare dintre cele două echipe, şi de rezultatul celuilalt meci din grupă, dintre Dortmund (10 puncte) şi PSG (7 puncte).

Newcastle a avut o lună noiembrie de coşmar în Liga Campionilor, cu doar un punct acumulat în două meciuri, ambele disputate în deplasare, 0-2 cu Dortmund şi 1-1 cu PSG (a fost egalată în prelungiri, după un gol al lui Mbappe marcat dintr-un penalty acordat eronat!).

Echipa lui Eddie Howe are avantajul meciurilor directe cu PSG (4-1 acasă şi 1-1 în deplasare), astfel că la o eventualitate egalitate de puncte cu campioana Franţei ar ocupa locul 2 şi ar accede în fazele eliminatorii (dacă va câştiga cu Milan, iar PSG obţine doar un egal la Dortmund).

În Premier League, Newcastle vine după două înfrângeri dureroase, 0-3 cu Eveton şi 1-4 cu Tottenham, ambele în deplasare, şi ocupă doar locul 7 după 16 etape, cu 26 de puncte, la şapte distanţă de Top 4.

“Coţofenele” au mai mulţi absenţe pentru meciul cu Milan, cele mai importante fiind cele ale lui Burn, Pope, Willock (toţi accidentaţi) şi Tonali (suspendat 10 luni pentru implicarea sa în pariuri online).

Milan a acumulat trei puncte în partidele disputate în noiembrie, 2-1 cu PSG şi 1-3 cu Dortmund, ambele disputate pe teren propriu, şi ar fi dezavantajată în duelul cu campioana Franţei la o eventualitate egalitate de puncte (0-3 în deplasare şi 2-1 acasă), în cazul în care se va impune la Newcastle, iar parizienii ar remiza în Germania.

Echipa lui Stefano Pioli trece prin moemnte dificile şi în Serie A, acolo unde este pe locul 3 după 15 etape, cu 29 de puncte, la nouă în spatele liderului Inter, iar în cea mai recentă etapă de campionat a pierdut pe terenul celor de la Atalanta, scor 2-3.

“Diavolul” nu se poate baza la partida din Anglia, dintre oamenii de bază, pe Kalulu, Kjaer, Okafor şi Thiaw (toţi accidentaţi).

În meciul din tur, disputat pe 19 septembrie, Milan şi Newcastle au remizat pe San Siro, scor 0-0.

Echipe probabile

Newcastle: Dubravka - Trippier, Lascelles, Schar, Livramento - Miley, Bruno Guimaraes, Joelinton - Almiron, Isak, Gordon.

Milan: Maignan - Calabria, Tomori, Florenzi, Theo Hernandez - Musah, Reijnders, Loftus-Cheek - Pulisic, Giroud, R. Leao.

Superbet oferă cota 1,65 pentru pronosticul PsF1: gazdele să conducă la pauză sau să se impună la final în meciul Newcastle - Milan.

Newcastle - Milan PsF1


Cotă 1,65


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol