Poli Iaşi - Farul, meci contând pentru etapa a 18-a din campionatul României, este programat, vineri, 1 decembrie, de la ora 20:00, pe Stadionul Emil Alexandrescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 1 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Poli Iaşi şi Farul se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 17-a din SuperLiga, cu o echipă, a gazdelor, neînvinsă de şase meciuri, şi cu una, a oaspeţilor, aflată în pericol de a se îndepărta de poziţiile de play-off.

Poli Iaşi este pe locul 12, cu 19 puncte, cu zece mai multe decât Dinamo, echipa de pe 15, primul loc direct retrogradabil, dar la egalitate cu UTA, aflată pe 13, prima poziţie care asigură participarea la barajul de menţinere-promovare, şi vine după o serie de cinci remize, ultima fiind înregistrată pe terenul celor de la Hermannstadt, scor 0-0.

Echipa antrenată de Leo Grozavu a câştigat un singur meci pe teren propriu în acest sezon, 1-0 cu Sepsi, acum şase etape (pe 19 octombrie 2023), pe lângă cinci rezultate de egalitate şi două eşecuri, iar cel mai bun marcator al moldovenilor este Alin Roman cu patru goluri în SuperLiga (Poli Iaşi nu a pierdut însă nici una din ultimele şase întâlniri din propriul fief).

„Farul nu traversează cea mai bună formă, dar fotbalul e la momentul jocului. Probabil are cel mai bun antrenor din România, pentru că e antrenorul echipei campioane. Trebuie să fim atenţi, să ne facem jocul nostru, ne dorim foarte mult să câştigăm”, a spus Leo Grozavu.

Farul ocupă locul 8, cu 22 de puncte, cu trei mai puţine decât Hermannstatd şi Petrolul, aflate pe locurile 5 şi, respectiv, 6, şi în ultimele cinci partide din campionat a bifat trei remize şi două înfrângeri, iar în etapa precedentă a pierdut în deplasare, 2-4 cu Voluntari („marinarii” au ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie).

În acest interval, echipa lui Gică Hagi a pierdut surprinzător şi în Cupa României, 0-1 în deplasare cu Gloria Buzău (Liga 2), şi n-a acumulat nici măcar un punct în Grupa D, după două meciuri, fiind matematic eliminată din competiţie înaintea ultimei partide (cu Universitatea Craiova, în deplasare, pe 5 decembrie).

În meciurile disputate în deplasare în actuala stagiune, Farul a înregistrat trei succese şi cinci eşecuri, iar golgheterul echipei este Ionuţ larie, cu cinci reuşite în campionat.

„Adversarul este foarte periculos, atât în deplasare cât şi acasă, pentru că are ritm, are intensitate în tot ce face. Leo Grozavu a făcut o muncă bună şi toţi cei din staff. Şi cred că au crescut şi ei de la meci la meci”, a declarat Gică Hagi.

În meciul din tur, disputat pe 30 iulie, la Ovidiu, Poli Iaşi s-a impus în faţa celor de la Farul cu 3-1, după golurile marcate de Luis Phelipe (11, 51) şi Vojtus (37), respectiv, Enes Sali (45).

Superbet oferă cota 1,33 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Poli Iaşi - Farul.

Poli Iaşi - Farul
X2
Cotă
1,33

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol