Georgia - Scoţia, meci contând pentru Grupa A din preliminariile pentru Campionatul European din Germania, este programat, joi, 16 noiembrie, de la ora 19:00, pe Dinamo Arena Boris Paiciadze din Tbilisi, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 3 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Georgia şi Scoţia se întâlnesc într-un meci în care singura miză este încercarea oaspeţilor de a termina pe locul 1 în grupă, în detrimentul Spaniei, pentru a prinde un culoar favoravil la tragerea la sorţi a grupelor de la Euro 2024.

Din Grupa A, pe lângă Georgia (şapte puncte, şase meciuri) şi Scoţia (15 puncte, şase meciuri), mai fac parte Spania (15 puncte, şase meciuri), Norvegia (10 puncte, şapte meciuri) şi Cipru (niciun punct, şapte meciuri), primele două clasate - Spania şi Scoţia - fiind calificate matematic la Euro 2024.

Georgia este pe locul 4, cu şapte puncte, acumulate după două victorii cu Cipru şi un egal obţinut pe teren propriu cu Norvegia, dar marea performanţă a echipei antrenate de francezul Willy Sagnol rămâne accederea în Liga B din Liga Naţiunilor, competiţie în care a strâns 16 puncte într-o grupă cu Bulgaria, Macedonia de Nord şi Gibraltar.

Echipa naţională a Georgiei are însă o generaţie talentată care ar putea produce surprize, remarcându-se fotbalişti precum Khvicha Kvaratschkelia (Napoli), Giorgi Mamardashvili (Valencia), Georges Mikautadze (Ajax) şi Zuriko Davitashvili (Bordeaux), aflaţi deja pe lista marilor cluburi ale Europei.

Scoţia, locul 2 cu 15 puncte, tot atâtea câte are şi Spania (ibericii ai avantajul meciurilor directe), va participa pentru a patra oară la un turneu final european, după prezenţele din 1992, 1996 şi 2020, decisive pentru calificare fiind startul bun de campanie (victorii acasă cu Spania şi în deplasare cu Norvegia) şi parcursul ezitant al naţionalei scandinave conduse din teren de Erling Haaland (inclusiv un egal în Georgia).

Echipa pregătită de Steve Clarke, al cărui contract a fost prelungit până în 2026, a înregistrat două victorii (2-1 cu Norvegia şi 3-0 cu Cipru) şi o înfrângere (0-2 cu Spania) în cele trei meciuri jucate în deplasare până acum, şi poate câştiga grupa dacă în ultimele două partide, cu Georgia în deplasare şi cu Norvegia acasă, adună mai multe puncte decât Spania, care mai are jucat cu în deplasare Cipru şi acasă cu Georgia.

În meciul din tur, disptuat în 20 iunie 2023, Scoţia s-a impus pe teren propriu în faţa celor din Georgia cu 2-0, graţie golurilor marcate de Callum McGregor (6) şi Scott McTominay (47).

Echipe probabile

Georgia: Mamardashvili - Mamuchashvili, Lochoshvili, Kashia, Kvirkvelia, Azarovi - Kiteishvili, Kvevkveskiri - Chakvetadze - Mikautadze, Kvaratskhelia.

Scoţia: Clark - Hendry, McKenna, Cooper - Patterson, Gilmour, McTominay, Taylor - McGinn, Christie - Dykes.

Superbet oferă cota 1,33 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Georgia - Scoţia.

Georgia - Scoția


X2
Cotă

1,33

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol