Poli Iaşi - Oţelul Galaţi, meci contând pentru etapa a 15-a din campionatul României, este programat, vineri, 3 noiembrie, de la ora 18:00, pe Stadionul Emil Alexandrescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Poli Iaşi şi Oţelul Galaţi, două echipe nou promovate, deschid etapa a 15-a din SuperLiga cu derby-ul Moldovei, un meci dominat de orgolii, dar şi de miza celor trei puncte puse în joc.

Poli Iaşi este pe locul 11, cu 16 puncte, la două puncte distanţă de locurile de baraj şi la patru puncte de locurile retrogradabile, şi o aşteaptă pe rivala din Moldova după o victorie, trei rezultate de egalitate şi o înfrângere în ultimele cinci etape de campionat (în etapa precedentă a remizat în deplasare cu Dinamo, scor 0-0).

Echipa antrenată de Leo Grozavu a bifat trei succese, un egal şi patru eşecuri în cele opt partide disputate în acest sezon pe teren propriu, iar cel mai bun marcator al ei este Alin Roman, cu patru goluri în SuperLiga.

„Mă aştept la foarte multe şicane, provocări, pentru că asta au demonstrat până acum la celelalte jocuri. Au fost partide în care Oţelul Galaţi a demonstrat că ştie foarte bine această artă. Echipa e disciplinată, solidă, luptătoare, în foarte multe momente trece de limita regulamentului”, a declarat Leo Grozavu.

Oţelul Galaţi ocupă locul 10, tot cu 16 puncte, dar cu un golaveraj mai bun (0 faţă de -4), şi este în plină formă, cu două victorii, două remize şi o înfrângere în ultimele cinci partide din campionat (în etapa precedentă a terminat la egalitate, pe teren propriu, cu Hermannstadt, scor 1-1).

În ultimul meci oficial, disputat în etapa a 2-a a Grupei C din Cupa României, acum trei zile, Oţelul Galaţi a remizat pe teren propriu cu FCSB, scor 1-1.

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu este neînvinsă în acest sezon din SuperLiga în deplasare, acolo unde a înregistrat o victorie şi cinci rezultate de egalitate, iar golgheterul ei este Alexandru Pop, cu cinci reuşite în campionat.

„Poli Iaşi are avantaj. Este o echipă odihnită pentru că nu a avut meci în Cupa României. Ne vom prezenta cu schimbări în echipă la acest meci”, a declarat Dorinel Munteanu.

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în ediţia trecută din Liga 2, când au remizat în sezonul regulat, 0-0 pe terenul celor de la Oţelul Galaţi, pentru ca, în play-off, Poli iaşi să se impună de două ori, 2-1 în tur, în deplasare, şi 2-0 în retur, acasă.

Superbet oferă cota 1,62 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauză sau la final în meciul Poli Iaşi - Oţelul Galaţi.

Poli Iaşi - Oţelul Galaţi PsFX


Cotă 1,62


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol