Chindia Târgovişte - Gloria Buzău, meci contând pentru etapa a 3-a din liga a doua a României, este programat, marţi, 22 august, de la ora 19:00, pe Stadionul Eugen Popescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Chindia Târgovişte şi Gloria Buzău, două echipe care au ca obiectiv promovarea în SuperLiga, încheie etapa a 3-a din Liga 2 cu un meci care se anunţă deosebit de interesant.

Chindia Târgovişte a înregistrat două rezultate de egalitate în primele două runde, 1-1 acasă cu Steaua şi 0-0 în deplasare cu CSM Slatina, după care, în turul al treilea din Cupa României, s-a impus cu 5-0 pe terenul celor de la CS Blejoi (Liga 3).

După cele trei partide fără înfrângere, şefii clubului din Dâmboviţa l-au demis pe antrenorul Dragoş Militaru, instalat chiar în această vară după ce a impresionat în sezonul precedent pe banca tehnică a celor de la Unirea Dej, şi l-au numit în locul acestuia pe Vasile Miriuţă, care a retrogradat cu Minaur Baia Mare în Liga 3!

"Cei de la Gloria Buzău au o echipă bună, masivă, solidă, au un antrenor bun. I-am văzut în aceste două jocuri, cu Mioveni şi Tunari. E o echipă solidă, dar să nu uităm că şi noi avem o echipă bună, jucăm acasă, în faţa propriilor suporteri, şi trebuie să câştigăm", a declarat Vasile Miriuţă.

Gloria Buzău are patru puncte după cele două etape de până acum, 0-0 pe terenul celor de la Mioveni şi 2-1 acasă cu Tunari, iar în turul al treilea din Cupa României s-a impus în deplasare, 2-0 cu Plopeni.

Echipa din Crâng este antrenată din această vară de Andrei Prepeliţă, care a mai antrenat-o între 2020 şi 2022 pe FC Argeş, cu care a ajuns o dată în play-off-ul din SuperLiga, şi care şi-a asumat obiectivul promovării.

"Nu mă feresc, am venit la o echipă care îşi dorește promovarea. Şi eu îmi doresc la fel! Sunt conștient că nu e uşor, pentru că avem o echipă nouă, dar muncim şi cred eu că putem să facem o treabă bună. Anul trecut, echipa a avut un sezon bun, dar sezonul acesta ne dorim să promovăm direct", a spus Andrei Prepeliţă.

Superbet oferă cota 1,62 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauza sau la finalul meciului Chindia Târgovişte - Gloria Buzău.

Chindia Târgovişte vs Gloria Buzău PsFX
Cotă 1,62

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol