Farul - Voluntari, meci contând pentru etapa a 2-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 22 iulie, de la ora 18:30, pe Stadionul Central din Ovidiu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 2.

Unul dintre cele mai interesante meciuri pentru pariori este cel dintre Farul şi Voluntari, două echipe cu stări de spirit diferite înainte de întâlnirea din etapa a 2-a din SuperLiga.
Farul a început ezitant noul sezon, cu înfrângere în Supercupa României (0-1 cu Sepsi la Ploieşti) şi o victorie norocoasă obţinută pe terenul lui Hermannstadt în prima etapă (1-0), apoi a fost eliminată încă din primul tur preliminar al Ligii Campionilor, după 1-0 acasă şi 0-3, după prelungiri, în deplasare cu Sheriff Tiraspol.
În această vară, „marinarii” i-au adus, printre alții, pe Zorhan Bassong, Fabio Vianna (ambii de la FC Argeș), Damien Dussaut (Rapid), Romario Benzar (UTA), Nicolae Carnat (CS Mioveni), Amine Benchaib (Mioveni), Rivaldinho şi Ionuţ Vînă (ambii de la Universitatea Craiova), dar l-a pierdut pe Louis Munteanu, care s-a întors la Fiorentina.
„Încercăm să ne revenim, după ce s-a întâmplat la ultimul meci, în care am prezentat cea mai proastă versiune a noastră. Lucrurile trebuie reglate foarte repede. Acum avem un meci acasă cu o echipă care s-a impus în prima etapă, având un moral bun. Sperăm să câştigăm, ne interesează cele trei puncte”, a declarat Gică Hagi, antrenorul „marinarilor”.
Voluntari a început noul sezon cu un nou antrenor, Ilie Poenaru (acesta nu are licenţa Pro, astfel că, în acte, funcţia îi aparţine lui Marin Dună), şi s-a impus în prima etapă pe teren propriu, scor 2-1 cu Botoşani.
„Ne cunoaştem de foarte mult timp, nu cred că vom da sfaturi diferite, ne înţelegem din priviri. Noi chiar lucrăm cot la cot. Noi respectăm regulamentul, muncim şi sperăm să avem rezultate”, a declarat Marin Dună.
În această vară, ilfovenii Voluntari s-au despărţit de Mihai Popa şi Ulrich Meleke, dar i-au adus pe Radu Boboc (Farul) şi Ljuban Crepulja (Rapid).
În campionatul trecut, cele două echipe s-au întâlnit în sezonul regulat, când Farul s-a impus în tur, pe teren propriu, în faţa celor de la Voluntari, scor 2-1, pentru ca, în retur, să se înregistreze un rezultat de egalite, 1-1.
Superbet oferă cota 1,33 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Farul - Voluntari.
Farul - Voluntari | 1X | ||
---|---|---|---|
Cotă | 1,33 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol