Nottingham Forest - Arsenal, meci contând pentru etapa a 37-a din campionatul Angliei, este programat, sâmbătă, de la ora 19:30, pe City Ground, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 3, Orange Sport 2 şi Prima Sport 3.

Stadion de fotbalFoto: Aleksii Sidorov | Dreamstime.com

Nottingham Forest şi Arsenal se întâlnesc într-un meci care le poate influenţa decisiv acest sezon: „pădurarii” sunt la mâna lor în lupta pentru evitarea retrogradarii, în timp ce „tunarii” încă mai au şanse la titlu, dar depind de jocul rezultatelor.

Nottingham Forest este pe locul 16, cu 34 de puncte, cu trei mai multe decât Leeds United, echipa de pe locul 18, primul direct retrogradabil, şi vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri în ultimele cinci meciuri din Premier League.

Echipa antrenată de Steve Cooper a remizat în precedenta etapă pe terenul celor de la Chelsea, scor 2-2, iar în ultima rundă se va deplasa din nou la Londra, pentru partida cu Crystal Palace.

Pe parcursul celor 36 de etape de până acum, Nottingham Forest şi-a trecut în cont opt victorii şi zece remize, fiind învinsă de 18 ori, marcând 36 de goluri şi primind 67 (a câştigat ultimele două meciuri de pe teren propriu).

Arsenal ocupă locul 2, cu 81 de puncte, cu patru mai puţine decât liderul Manchester City, care are însă şi un meci mai puţin disputat, astfel că şansele la titlu ţin mai degrabă de o minune (practic, „cetăţenii” au nevoie de doar două puncte în cele trei întâlniri pe care le mai au de disputat pentru a deveni campioni).

Dacă Arsenal nu câştigă pe terenul celor de la Nottingham Forest, Manchester City devine campioană (la egalitate de puncte are avantajul golaverajului, dar şi al meciurilor directe).

Echipa antrenată de Mikel Arteta a pierdut surprinzător şi fără drept de replică în etapa precedentă, 0-3 pe teren propriu cu Brighton, şi are o serie de două succese, o remiză şi două eşecuri în ultimele cinci etape de campionat.

Până acum, pe parcursul celor 36 de etape, Arsenal a bifat 25 de victorii, şase remize şi cinci înfrângeri, marcând 83 de goluri şi primind 42.

În meciul din tur, Arsenal s-a impus pe teren propriu în faţa lui Nottingham Forest, scor 5-0 (Martinelli 5, Nelson 49, 53, Thomas 57, Odegaard 78), dar „pădurarii” şi-a luat revanşa în faţa „tunarilor” în turul al treilea din Cupa Angliei, când au câştigat acasă cu 1-0 (Grabban 83).

Superbet oferă cota 1,38 pentru pronosticul PsF2: oaspeţii să conducă la pauză sau să se impună la finalul meciului Nottingham Forest - Arsenal.

Nottingham Forest - Arsenal PsF2


Cotă 1,38


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

„Sursa foto: Dreamstime