Henan Songhshan Longmen - Wuhan Three Towns, meci contând pentru etapa a 6-a din campionatul Chinei, este programat, marţi, 9 mai, de la ora 15:35, pe Hanghai Stadium din Zhengzhou.

Stadion de fotbalFoto: Aleksii Sidorov | Dreamstime.com

Henan Songhshan Longmen şi Wuhan Three Towns, două dintre echipele de top ale sezonului precedent, se întâlnesc într-unul dintre cele mai interesante meciuri ale etapei a 6-a din Chinese Super League.

Henan Songhshan Longmen ocupă locul 15, cu doar trei puncte acumulate în primele cinci etape, cu două mai multe decât ultima clasată, Zhejiang, deşi în campionatul trecut a terminat pe locul 6, aproape de locurile care permit accesul în competiţiile intercluburi din Asia.

Echipa antrenată de Sergio Zarco Diaz, un spaniol cvasianonim, nu a câştigat nicio partidă în acest sezon, iar în etapa precedentă a pierdut pe teren propriu, 0-1 cu Beijing Guoan.

Henan Songhshan Longmen este deţinută de Hu Baosen, un om de afaceri care deţine o companie de construcţii şi care face parte din lista Forbes a celor 400 cei mai bogaţi oameni din China.

Wuhan Three Towns este pe locul 6, cu opt puncte, la cinci puncte în urma liderului Shanghai Shenhua, iar în etapa precedentă a remizat pe teren propriu cu Zhejiang, scor 0-0.

Wuhan Three Towns, echipă antrenată de Pedro Morilla şi a cărei vedetă este Nicolae Stanciu, este campioana la zi a Chinei, reuşind să câştige titlul în sezonul precedent, imediat după promovare.

Nicolae Stanciu, noul „decar” al echipei, a împlinit, duminică, 7 mai, vârsta de 30 de ani şi a declarat că ar vrea să mai joace o dată pentru echipa care l-a lansat în fotbal: „Ştiţi unde ar fi plăcut să îmi închei cariera? În oraşul unde am început fotbalul, la Unirea Alba Iulia. M-aş bucura enorm dacă în anii aceştia echipa ar reuşi să promoveze într-un eşalon superior”.

În meciurile din sezonul trecut, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, fiecare reuşind să se impună pe terenul adversarei, Wuhan Three Towns în tur, cu 3-0 (Marcao 13p, Xiaobin 73, Stanciu 90), iar Henan Songhshan Longmen în retur, cu 3-1 (Pengfei 31, respectiv, Zhong 73, Yang 82, Carillo 90+2).

Superbet oferă cota 1,33 pentru pronosticul PsF2: oaspeţii să conducă la pauză sau să se impună în meciul Henan Songhshan Longmen - Wuhan Three Towns.

Songhshan Longmen - Wuhan Three Towns
PsF2

Cotă
1,33

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

„Sursa foto: Dreamstime