​Ai timp pentru un exercițiu de imaginație?

​Furtună pe semicerc pentru Rapid și CSMFoto: superbet.ro

Ia două dintre cele mai bune echipe de handbal feminin din România. Adaugă o competiție europeană de top, Liga Campionilor – fiori, emoții, galerii efervescente; pe scurt, tot ce e mai bun. Apoi, gândește-te cum ar fi ca echipa ta de suflet să fie în sferturile de finală, cu speranțe mii și mii, dar șanse reale să aducă victoria. Întorcându-te în prezent, probabil că ți-ai dat seama, nu a fost un simplu joc de gândire. Este realitatea pe care Rapid și CSM au creat-o prin multă muncă și un sezon european electrizant.

Partidele beneficiază de Superavantaj! Află mai multe, pe site-ul Superbet.

Sâmbătă de la 17:00, emoții pentru Rapid

Giuleștencele intră în cuibul Viperelor și cu toate că la prima mână, scenariul pare cât se poate de neprietenos, există șanse. Șansele ca româncele să întoarcă scorul și să vină acasă cu victoria îți fac pielea de găină. Cum ar fi să reușească și să fii printre cei care le așteaptă pe fete la aeroport? Cum ar fi să trăiești emoțiile gigantice din timpul unei semifinale? Acum, mai e doar un pas. Deși joacă returul dublei în Norvegia, zâmbetul pe care îl ai știind cât de departe au ajuns face o punte din România tocmai până în Țara Fiordurilor. Și fetele vor simți asta.

După 17 meciuri jucate în Liga Campionilor, rapidistele sunt pe locul 2 în topul celor mai multe goluri marcate. Au marcat de 520 ori, cu 63 de reușite de la 7 metri și 457 din teren. După 31-25 în tur pentru Kristiansand, Rapid trebuie să câștige cu avantaj considerabil. Pare greu, dar dacă reușește, echipa care până acum câteva sezoane juca în a doua divizie din România va fi un exemplu că nu trebuie să cedezi niciodată.

Verifică aici cotele Superbet pentru Kristiansand – Rapid!

Duminică, o echipă, o galerie, o victorie răsunătoare

CSM joacă acasă. E rândul tău să le faci pe fete mândre, din tribune. Câteodată, poate că te gândești că vocea ta nu se aude până pe teren. Fii sigur însă că alături de câteva alte mii de voci și de inimi care bat la unison, vei face diferența. Tigroaicele au de întors un scor după 32-28 pentru daneze în tur. Cum ar fi să fie? Cum ar fi să le vezi în Final Four, cu șanse mai mult decât palpabile să ajungă în finală. Te trec fiorii, așa-i? E ultimul pas pe care echipa îl are de parcurs înainte de Final Four. E un pas anevoios, dar nu imposibil de făcut. Și susținerea din tribune poate fi imboldul de care fetele au nevoie.

15 meciuri a jucat până acum CSM în actualul sezon de Liga Campionilor, timp în care fetele au marcat 748 de goluri și au avut o precizie a paselor de 62,4%. Tigroaicele stau bine și la capitolul apărare: din 58 de aruncări de la 7 metri, 8 au fost parate. Pentru a ajunge în semifinale, elevele lui Adi Vasile trebuie să întoarcă scorul. Să aibă atitudinea de învingător din prima secundă petrecută pe teren.

Cotele Superbet pentru CSM București – Esbjerg sunt aici!

Se anunță furtună pe semicerc în acest weekend. În timpul regulamentar de joc, va fi greu, vor fi multe emoții și multe faze în care simți că nu poți duce atât de mult suspans. Dar după furtuni, iese mereu soarele – gândește-te doar, cum ar fi să avem două echipe românești în Final Four. Și nu, nu mai e doar un exercițiu de imaginație. E o realitate de care ne desparte doar un weekend.

Conținut susținut de Superbet