UTA - Hermannstadt, meci contând pentru etapa a 6-a din play-out, este programat, marţi, 2 mai, de la ora 20:00, pe Stadionul Francisc von Neuman din Arad, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

UTA şi Hermannstadt încheie etapa a 6-a din play-off cu o partidă al cărei rezultat ar putea simplica sau, dimpotrivă, complica şi mai mult lupta pentru evitarea retrogradării.

UTA este pe locul 9, cu 18 puncte, la două puncte în urma celor de la FC Argeş, care sunt pe locul 8, ultimul care asigură prezenţa la barajul de menţinere-promovare în SuperLiga.

Echipa antrenată acum de Mircea Rednic vine după o victorie, un egal şi trei înfrângeri în cele cinci meciuri disputate până acum în play-out, iar în etapa precedentă a pierdut în deplasare cu Chindia, scor 1-2.

În acest interval, „Bătrâna Doamnă” a jucat şi în semifinalele Cupei României, dar a ratat calificarea în finală după ce a pierdut, scor 0-1, pe terenul celor de la U Cluj.

„Din moment ce am acceptat condiţiile, voi antrena până în 2024. Nu-mi doresc şi nu cred că va fi cazul să jucăm în Liga 2, vreau să fim pozitivi. Nu am nici o clauză, nu am mai retrogradat până acum, de ce să-mi fie teamă?”, a declarat Mircea Rednic.

Hermannstadt ocupă locul 3, cu 27 de puncte, cu patru puncte mai puţine decât primele două clasate, FC U Craiova şi Petrolul, care au însă câte un meci în plus disputat.

Cu trei victorii şi două rezultate de egalitate, echipa antrenată de Marius Măldărăşanu este neînvinsă în play-out, iar în etapa precedentă s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la FC Argeş cu 2-1.

„Omogenitatea este cheia succesului. Noi, datorită parcursului nostru, am ridicat nivelul, iar jucătorii şi suporterii au avut aşteptări mai mari. A venit acea situaţie (n.r - penalizarea de nouă puncte), puteam fi mult mai bine. Cu siguranţă, la anul vom fi mai puternici”, a declarat Marius Măldărăşanu, care negociază prelungirea contractului pe încă doi ani.

În meciurile disputate de cele două echipe în sezonul regulat, Hermannstad s-a impus în tur, pe 17 septembrie 2022, în faţa celor de la UTA cu 2-1 (Alhassan 36, 90+5, respective, Postolachi 26p), pentru ca în retur, pe 18 februarie 2023, scorul să fie egal, 0-0.

Superbet oferă cota 1,28 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul UTA - Hermannstadt.

UTA - Hermannstadt 1X

Cotă 1,28


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol