Roma - Milan, meci contând pentru etapa a 32-a din campionatul Italiei, este programat, sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 19:00, pe Olimpico, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Roma şi Milan se întâlnesc în cel mai interesant meci al etapei a 32-a din Serie A, cele două echipe, aflate la egalitate de puncte, fiind în luptă directă pentru un loc în ediţia viitoare de Champions League (locurile 1-4 merg direct în faza grupelor, locul 5 şi câştigătoarea Cupei Italiei se califică în Europa League, iar locul 6 va participa în Conference League).
Clasamentul din Serie A s-a modificat după ce Juventus a reprimit cele 15 puncte cu care fusese sancţionată pentru nereguli economice şi a urcat, astfel, pe locul 3, cu 59 de puncte, dar este foarte probabil ca torinezii să nu scape până la finalul procesului de o sancţiune, fiind vehiculată o penalizare finală de cel puţin nouă puncte.
Roma este pe locul 5, cu 56 de puncte, şi vine după trei victorii şi două înfrângeri în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut pe terenul celor de la Atalanta, scor 1-3.
În acest interval, echipa antrenată de Jose Mourinho s-a calificat în semifinalele din Europa League, după 0-1 în deplasare şi 4-1 după prelungiri acasă cu Feyenoord (va disputa o „dublă” cu Leverkusen pentru un loc în finală).
Capitolinii s-au impus în şapte din ultimele opt meciuri jucate pe Stadio Olimpico, fără să primească gol (excepţia este un 3-4 cu Sassuolo), iar cel mai bun marcator al echipei este Paulo Dybala, cu 11 reuşite în acest sezon de Serie A.
Milan ocupă locul 4, cu 56 de puncte, iar în ultimele cinci meciuri din Serie A a bifat două victorii, două rezultate de egalitate şi o înfrângere, iar în etapa precedentă a câştigat acasă cu Lecce, scor 2-0.
Echipa antrenată de Stefano Pioli a dat lovitura în Champions League, acolo unde s-a calificat în semifinalele competiţiei după ce a eliminat-o pe Napoli, 1-0 pe teren propriu şi 1-1 în deplasare, şi va juca o „dublă” împotriva rivalei locale Inter pentru un loc în finală.
Milan are a doua ofensivă din Serie A, cu 51 de reuşite, cel mai bun marcator al echipei în campionat fiind Rafael Leao, cu 12 goluri.
În partida din tur, disputată pe 8 ianuarie 2023, Milan şi Roma au remizat pe San Siro, scor 2-2, după golurile marcate de Kalulu (30), Pobega (77), respectiv Ibanez (87), Abraham (90+3).
Superbet oferă cota 1,47 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Roma - Milan.
Roma - Milan | X2 | ||
---|---|---|---|
Cotă | 1,47 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
„Sursa foto: Dreamstime”