FCSB - Farul, meci contând pentru etapa a 4-a din play-off, este programat, luni, 17 aprilie, de la ora 20:30, pe Arena Naţională din Bucureşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

FCSB are o posibilitate imensă să se apropie la doar două puncte de liderul Farul, într-un meci care poate influenţa decisiv configuraţia finală a clasamentului din SuperLiga.

FCSB ocupă locul 3, cu 34 de puncte, şi este neînvinsă până acum în play-off, după 1-1 într-o partidă jucată acasă cu Universitatea Craiova, 2-1 cu Sepsi şi 1-1 cu CFR Cluj, ambele meciuri disputate în deplasare.

Echipa lui Elias Charalambous a înregistrat opt victorii, şase remize şi două înfrângeri în partidele disputate pe teren propriu în acest sezon, iar cel mai bun marcator al roş-albaştrilor, dar şi al campionatului, este Andrea Compagno, cu 17 goluri în SuperLiga.

Elias Charalambous a anunţat că are informaţii din club potrivit cărora pe Arena Naţională vor fi prezenți aproximativ 30.000 de fani (recordul în acest sezon s-a înregistrat la jocul FCSB - Rapid 3-1, pe acelaşi stadion, 31.233 de spectatori).

„Nici ipotetic nu iau în calcul să pierdem meciul. Cu un egal mai eşti în cărţi, dacă câştigăm deja trebuie să ne lăsaţi să ne pregătim de Liga Campionilor! Dacă eşti echipă mare baţi 2-0, 3-0! Oricum, cel mai puternic adversar al nostru cred că este CFR Cluj”, a declarat Gigi Becali, patronul celor de la FCSB.

Farul este pe locul 1, cu 39 de puncte, fiind cea mai eficientă echipă din play-off, cu două victorii, ambele pe teren propriu, 2-1 cu Sepsi şi 3-2 cu Universitatea Craiova, şi o remiză, în deplasare, 1-1 cu Rapid.

În meciurile disputate în deplasare în actuala ediţie din SuperLiga, Farul a bifat şapte victorii, şase egaluri şi trei înfrângeri, iar golgheterul „marinarilor” este Denis Alibec, cu 11 reuşite în campionat.

„E posibil orice cu ei! Am jucat bine împotriva lor în campionatul regulat. Vreau să facem un meci foarte bun din toate punctele de vedere, trebuie să ne autodepășim. Adversarul e foarte bun, iar într-o zi bună poate înscrie de multe ori. Mergem la Bucureşti să marcăm multe goluri, pentru a veni acasă cu cele trei puncte”, a declarat Gică Hagi, patronul-antrenor al celor de la Farul.

Farul a câştigat ambele meciuri cu FCSB din sezonul regulat, 3-1 acasă, în tur, pe 31 august 2022 (Alibec 23p, Doukoure 45+2, Grameni 77, respectiv, Compagno 70), şi 3-2 în retur, în deplasare, pe 29 ianuarie 2023 (Alibec 56, Târnovanu 90+5a, Borza 90+6, respectiv, Cordea 47, Compagno 59p).

Superbet oferă cota 1,90 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze în meciul FCSB - Farul.

FCSB - Farul GG


Cotă 1,90


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol