Franţa - Olanda, meci contând pentru Grupa B a preliminariilor pentru Euro 2024, este programat, vineri, 24 martie, de la ora 21:45, pe Stade de France din Paris, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Grupa B a preliminariilor pentru Euro 2024 începe cu derby-ul dintre Franţa şi Olanda, principalele favorite la calificare (teoretic, doar ordinea rămâne de aflat), fiind greu de crezut că celelalte echipe din grupă, Irlanda, Grecia şi Gibraltar, pot emite pretenţii la una dintre primele două poziţii.

Merg la turneul final din Germania, alături de echipa naţională a ţării organizatoare, primele două clasate în fiecare dintre cele zece grupe, alte trei locuri urmând a fi stabilite în urma play-off-urilor din Liga Naţiunilor, în martie 2024.

Franţa vine după un parcurs aproape perfect la CM 2022 din Qatar, acolo unde a pierdut finala cu Argentina, 2-2 după 90 de minute, 3-3 după 120 de minute, 2-4 după loviturile de departajare, acesta fiind şi ultimul meci disputat înainte de startul preliminariilor pentru Euro 2024.

Franţa porneşte la drum tot cu selecţionerul Didier Deschamps, al cărui contract a fost prelungit până în 2026, iar principala noutate este faptul că Kylian Mbappe a fost desemnat noul căpitan al echipei, după retragerea lui Hugo Lloris.

Anterior Cupei Mondiale, în Liga Naţiunilor, naţionala „cocoşului galic” a terminat pe locul 3 în Grupa 1 din Liga A, după Croaţia şi Danemarca, şi înaintea Austriei, cu un parcurs mediocru, o victorie, două egaluri şi trei înfrângeri.

Olanda s-a oprit în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar, fiind eliminată tot de Argentina, tot la penalty-uri, 2-2 după 90 şi, respectiv, 120 de minute, 3-4 după loviturile de departajare, acesta fiind şi cel mai recent meci disputat de „portocala mecanică”.

În Liga Naţiunilor, batavii au câştigat Grupa 4 din Liga A, din care au mai făcut parte Belgia, Polonia şi Ţara Galilor (cinci victorii şi un egal), şi s-au calificat pentru turneul final al competiţiei.

Olanda începe campania de calificare la Euro 2024 cu un nou selecţioner, fostul mare internaţional Ronald Koeman, ultima oară la Barcelona şi care a mai antrenat naţionala din Ţara Lalelelor în perioada 2018-2020.

De menţionat că Franţa a câştigat patru din ultimele cinci meciuri directe, dar Olanda s-a impus în cel mai recent, în 2018, în Liga Naţiunilor, scor 2-0 la Rotterdam (Wijnaldum 44, Depay 90+6p).

Superbet oferă cota 1,90 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze în meciul Franţa - Olanda.

Franţa - Olanda GG


Cotă 1,90


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol