Barnsley - Sheffield Wednesday, meci restant din etapa a 26-a a ligii a treia din Anglia, este programat, marţi, 21 martie, de la ora 22:00, pe Oakwell Stadium.

Barnsley şi Sheffield Wednesday se întâlnesc într-un meci meci care trebuia să se joace iniţial pe 7 ianuarie, apoi pe 29 ianuarie, şi care a fost amânat de două ori, din cauza calificării celor două echipe în tururile superioare ale Cupei Angliei.
Conform regulamentului, promovează în Championship trei echipe, primele două clasate direct, iar a treia în urma unui play-off la care participă formaţiile locurile 3-6 (se joacă sistem eliminatoriu, semifinale şi finală).
Barnsely este pe locul 4 în clasament, cu 69 de puncte după 35 de meciuri, la nouă puncte în urma liderului, care este tocmai adversara de astăzi, Sheffield Wednesday, şi la opt puncte în urma lui Plymouth Argyle, a doua clasată (care are însă două meciuri în plus disputate), dar şi la nouă puncte peste Peterborough, echipa de pe locul 7.
Echipa antrenată de Michael Duff, un fost fotbalist nord-irlandez în vârstă de 45 de ani, care a jucat în cea mai mare parte a carierei (12 ani) la Burnely, cu care a prins şi două sezoane în Premier League, este neînvinsă de 11 meciuri în campionat (nouă victorii şi două egaluri), iar în etapa precedentă a trecut în deplasare de Wycombe, scor 1-0.
Sheffield Wednesday este lider în League One, cu 78 de puncte, cu trei puncte peste Ipswich Town, echipa de pe locul 3, care are însă două meciuri în plus disputate, şi a stabilit în acest sezon un record de invincibilitate, ajungând la 23 de meciuri consecutive în campionat fără înfrângere.
În etapa precedentă, echipa antrenată de Darren Moore, un fost internaţional jamaican în vârstă de 48 de ani, care a jucat în Premier League cu Bradford City, West Bromwich Albion şi Derby County, a remizat pe teren propriu, 1-1 cu Bolton Wanderers.
În meciul din tur, disputat pe 3 septembrie 2022, Barnsley s-a impus pe terenul lui Sheffield Wednesday cu 2-0, după golurile marcate de Cole (34) şi Norwood (82).
Superbet oferă cota 1,55 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Barnsley - Sheffield Wednesday.
Barnsley - Sheffield Wednesday | 1X | ||
---|---|---|---|
Cotă | 1,55 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol